Bihorean prin ?adopţie?, sudanezul Harry Shammat Khalid trăieşte în România de mai bine de 25 de ani. S-a căsătorit cu o româncă, în timp ce-şi finaliza studiile superioare de agronomie la Timişoara şi a rămas pe aceste meleaguri, pe care le-a îndrăgit din prima clipă. Şi-a ridicat o casă în comuna Ciumeghiu, în apropiere de Salonta şi, harnic din fire, a încercat să se implice cât mai mult în viaţa comunităţii locale. În 2000, a vrut să participe la alegerile locale din Salonta, pentru fotoliul de primar. ?Nu am putut, pentru că am dublă cetăţenie: atât sudaneză, cât şi română, şi, potrivit Constituţiei, nu aveam dreptul să ocup vreo demnitate publică?, ne spunea Shammat, un sudanez pentru care limba română a devenit un mijloc obişnuit de comunicare cotidiană. Acum, este hotărât să candideze la primăria municipiului, pentru a impune spiritul civic şi gospodăresc la nivelul urbei. ?Adevărul e că la Salonta sunt multe probleme, pe care un singur om cu greu le-ar putea rezolva. Eu cred că ar trebui să fie ca la Bucureşti, să existe primari de sectoare. Mi se pare inadmisibil ca un municipiu, cum se pretinde a fi Salonta, să nu aibă transport public în comun şi nici toalete publice. Sunt multe de făcut şi trebuie să punem cu toţii umărul, dacă vrem să ridicăm nivelul de trai în acest oraş?, a opinat dl Shammat. El are patru copii şi este bucuros că a avut şansa să trăiască în România, chiar dacă lucrurile care nu merg bine aici îl deprimă, într-o oarecare măsură. ?Vreau să cred că se poate face ceva pentru oraşul Salonta. Oamenii de aici merită să trăiască în condiţii civilizate, iar eu sunt dispus să contribui la bunăstarea lor?, ne-a spus românul - sudanez, care, de câteva zile, şi-a anunţat intenţia de a candida la primăria Salontei. Sperăm să fie într-un ceas bun, mai cu seamă că dl Shammat are o mulţime de susţinători care sunt convinşi că Harry, cum îl cunoaşte toată lumea, va face o treabă mult mai bună decât cei care încă au rămas doar la stadiul promisiunilor din campania electorală de acum patru ani.