Membrii cooperatori din întreaga lume sărbătoresc, în prima sâmbătă din luna iulie, Ziua Internaţională a Cooperaţiei ca mulţumire celor care, înţelegând stările de necesitate ale oamenilor mai săraci, au hotărât formarea unor cooperative de întrajutorare şi care, ulterior, s-au dovedit foarte necesare şi cu un impact pozitiv la populaţie.

În România, mişcarea cooperatistă s-a bucurat de interesul maselor şi a determinat conducerea partidelor să sprijine această mişcare. Astfel, marele om de cultură Spiru Haret, care a dominat sfârşitul secolului XIX, în anul 1900, a propus în Parlament moţiunea pentru ca în toate comunele  să se organizeze "comitete" cu scopul de a înfiinţa societăţi economice de producţie, consumaţie şi credit. Pentru coordonare, la Bucureşti s-a format o ligă a acestora, adică viitoarele Federale Regionale şi care, la rândul lor, trebuiau să propovăduiască din sat în sat formarea Cooperativelor şi a Băncilor Populare.

Din păcate, în partea noastră de ţară aceste măsuri s-au aplicat numai dupa Unirea din 1918, iar în Bihor au durat numai până la cedarea unei părţi din Ardeal, ca urmare a Dictatului de la Viena. Din această cauză, în perioada de la Unire la război, s-au inaugurat aproximativ 30 de unităţi cooperatiste de consum şi de credit, din care amintim pe cele din Marghita, în 1934, Ciumeghiu, în 1936, Episcopia Bihor, Beiuş, Leş, Oradea şi celebra cooperativă Sântandrei, care era condusă de contabilul Pituţ Ioan. Această cooperativă era asociată ca toate celelalte la Federalcoop Bihor şi care s-a mutat la Beiuş pe timpul cedării. Pituţ Ioan  a refuzat să se afilieze la noul organism din Ungaria şi a continuat să trimită bilanţurile la organismul din România.

După război, statul român a pus mare bază pe rezolvarea problemelor sociale ale populaţiei de la sate care era sărăcită de război, dar a şi devenit proprietară de pământ, ca urmare a reformei agrare. În această situaţie Cooperativelor de Consum li s-a cerut să facă schimbul de mărfuri între sat şi oraş, cu obligaţia expresă  de a investi în unelte agricole de închiriat. În acelaşi scop i s-au facilitat Cooperaţiei credite la nivelul necesarului şi i-a obligat pe comercianţii particulari (după ce i-a desfiinţat) să-şi închirieze localurile unităţilor cooperatiste. De asemenea s-a dat o lege cu organizarea Cooperaţiei de Consum.

Toate acestea, coroborate cu o preocupare accelerată pentru şcolarizarea şi instruirea cadrelor, au dus la o dezvoltare rapidă a unităţilor cooperatiste, ajungându-se în următorii 10-15 ani, la consolidarea unor unităţi cooperatiste care le concura pe ale statului.

În judeţul Bihor, această dezvoltare a fost realizată sub conducerea unor oameni cu multă pricepere şi răspundere care s-au numit: Marieş Gheorghe, Bologa Petre, Negruţiu Florian, Birta Dumitru, Maghiar Traian, Dărăban Florian şi mulţi alţii la nivelul comunelor. Pe vremea acestora, pe lângă unităţile cooperatiste de la sate s-au dezvoltat şi achiziţionarea produselor agricole, acestea deţinând exclusivitate la mierea şi penele pentru export, contractarea şi achiziţionarea plantelor medicinale, turismul rural, aprovizionarea muncitorilor forestieri, depozite cu ridicate de legume şi fructe, toate bine puse la punct şi care au fost predate statului în urma unui ordin comunist.

La apogeul dezvoltării (anul 1990), Cooperaţia de Consum şi de Credit dispunea de o reţea formată din: 51 centre Coop. de Consum şi 16 de Credit; 2.774 gestiuni, din care 994 unităţi comerciale: 462 unităţi de alimentaţie publică; 277 unităţi de producţie; 592 secţii prestări servicii; 109 centre de achiziţie şi secţii zootehnice, precum şi 43 depozite de mărfuri cu ridicata. La toate acestea lucrau 7.340 de salariaţi, iar analiticul asociaţilor, ne indica un număr de 62.646 membrii cooperatori.

Dacă a fost şi un secret al dezvoltării - de invidiat - al Cooperaţiei de Consum, acesta a fost ascuns în calitatea oamenilor care au slujit-o şi care s-au ataşat cu dragoste şi răspundere de locul de muncă. Astfel, în acest sector au fost foarte mulţi oameni care au venit la Şcolile de Cooperaţie la vârsta de 14 ani şi nu au plecat decât la pensionare, demonstrând ca dragostea faţă de locul de muncă este garanţia succesului.

E greu să alegi dintre aceştia pe cei mai buni, dar îi vom menţiona pe aceia care, de-a lungul timpului, au fost cei mai apreciaţi, premiaţi şi decoraţi cu ordine şi medalii la congresele Centrocoop: Mocanu Valer, din Aleşd; Satmari  Petru şi Simo Iosifş din Beiuş, Ţirban Rodica, din Salonta, Roşanu Lucreţia, din Cefa, Covaci Ema, din Popeşti, Coita Dumitru, din Diosig, Negrău Gheorghe, Vaida Gheorghe, Vajda Francisc, Boros Constantin şi alţii, din Oradea. Tuturor acestora şi celor care şi-au închinat viaţa mişcării cooperatiste le mulţumim şi îi asigurăm că a meritat să facă parte din această mare familie care a dăinuit mai mult ca orice organizaţie mondială. Ne dovedesc acest lucru şi cei care în prezent duc steagul mai departe şi muncesc pentru a păstra patrimoniul agonisit de predecesori.

Îi felicităm cu această ocazie şi pe cei doi conducători de astăzi ai Cooperaţiei bihorene şi naţionale: Berdea Ioan, preşedintele Federalcoop Bihor şi Crişan Ioan, preşedintele Centrocoop - tot un bihorean.

Azi, când toate formele de cooperative sărbătoresc unitatea mişcării, avem încrederea că drumul pe care merge România, de stimulare a cooperativelor de legumicultori, apicultori, pomicultori, crescători de animale şi altele este cel bun, dar se impune o legislaţie care să-i unească în ajutorul reciproc.