Dacă nu au fost suficiente repetatele semnale pe care mass-media locală le-a tras în legătură cu lipsa de transparenţă a activităţii Primăriei Oradea, acum, un raport întocmit de către Asociaţia Pro Democraţia şi Transparency International România vin să întărească această concluzie. Cele două renumite asociaţii nonprofit au realizat un amplu studiu pe baza informaţiilor furnizate pentru perioada 2004 - 2006 de către administraţiile locale din Alexandria, Baia Mare, Brăila, Craiova, Foşcani, Lupeni şi Oradea. Documentarea s-a realizat pe patru paliere: participarea publică, accesul la informaţii şi transparenţa decizională, integritatea publică şi folosirea banilor publici. Concluziile raportului sunt departe de a-i face pe angajaţii Primăriei Oradea să se mândrească de activitatea lor. În primul rând, raportul scoate la iveală lipsa de impact a dezbaterilor publice asupra deciziei autorităţilor, cetăţenii reclamând că dezbaterile la care au participat au rămas fără ecou la nivelul factorilor de decizie. În ceea ce priveşte accesul la informaţii, în studiu se remarcă că la nivelul Primăriei Oradea "nu există o înţelegere a necesităţii asigurării transparenţei în desfăşurarea activităţii sale". Mai mult, canalele de informare nu sunt folosite corespunzător. În acest sens, este dat ca exemplu Ziarul Primăriei, "editat din bani publici, care nu conţine doar informaţii factuale, ci tinde să devină un canal de propagandă, în care sunt prezentate realizările administraţiei şi comentarii pozitive asupra acestora". Nici la capitolul "cheltuirea banului public", Primăria Oradea nu poate să se laude că respectă întru totul legea, licitaţiile publice, deşi realizate corect din punct de vedere procedural, conţin prevederi ce restricţionează nejustificat concurenţa. Interpretare abuzivă şi eronată a prevederilor locale În urma analizei documentelor furnizate de către PMO, s-a constatat o serie de deficienţe atât în relaţia cu cetăţenii, cât şi în relaţia cu reprezentanţii mass-media, dar şi cu aleşii locali. Executivului orădean i se impută că şi-ar fi făcut un obicei din a transmite consilierilor locali cu doar câteva minute înainte de şedinţă proiectele de hotărâri, astfel că aceştia nu au timp suficient pentru a le studia. Reprezentanţilor celor două asociaţii nonprofit li s-a interzis accesul la procesele-verbale ale şedinţelor de comisii, deoarece angajaţii PMO au interpetat în mod abuziv şi eronat prevederile legale. Se mai remarcă faptul că reprezentanţii mass-media primesc proiectele de hotărâre doar după şedinţa de Consiliu în care acestea au fost votate şi nu înainte, conform Legii transparenţei decizionale. În ce priveşte aplicarea Legii 544/2001 privind accesul la informaţiile de interes public, se arată că, deşi PMO a răspuns în termen cererilor de informaţii, acestea au fost incomplete. Mai mult, angajaţii PMO au refuzat să ofere din oficiu informaţii cu privire la costurile de personal, în timp ce informaţiile cu cheltuielile de protocol "nu au fost disponibile". O altă informaţie pe care PMO a refuzat să o furnizeze este cea legată de primirea cadourilor pe care funcţionarii publici şi consilierii locali trebuie să le declare. Capitolul cel mai sensibil a fost cel legat de modul în care sunt folosiţi banii publici. În 2005, conform Planului de Achiziţii Publice, doar 15,92% dintre fondurile alocate au fost destinate procedurii de negociere cu o singură sursă. La finele anului, însă, s-a cheltuit mai mult cu 36,6% din valoarea estimată iniţial. Pe lângă numeroasele "licitaţii cu dedicaţie", pe care PMO le organizează anual, administraţiei orădene i se mai poate imputa încredinţarea directă a unor terenuri aflate în proprietatea PMO, precum şi lipsa de oportunitate în cheltuirea banului public. Cu toate că aceste neajunsuri au fost aduse la cunoştinţa administraţiei locale orădene, prea puţine lucruri s-au schimbat în acest interval de timp. Pe site-ul Primăriei, de la începutul anului, nu a fost postată nicio hotărâre de Consiliu Local, angajaţii PMO motivând că, începând cu luna ianuarie, a plecat din instituţie funcţionarul care se ocupa de această chesiune, "dar problema se va rezolva"...