Un proces care nu trebuie pierdut - Casă de avocatură pentru Policlinica 1
Armata de jurişti a Consiliului Judeţean Bihor, în frunte cu secretarul Carmen Soltănel, va fi înlocuită de o casă de avocatură. Obiectivul: câştigarea procesului prin care Consiliul Judeţean încearcă să păstreze în proprietatea sa Policlinici nr.1 de pe strada Republicii, după ce Guvernul MRU a retrocedat-o Episcopiei romano-catolice.
În martie 2012, Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu emitea, prin Comisia specială de retrocedare, decizia de restituire în natură a imobilului fostei Policlinici nr.1 către Ordinul Călugăresc Mizericordian, aparţinând Episcopiei Romano-Catolice. La scurt timp, preşedintele de atunci al CJ Bihor, Radu Ţîrle, promova, în instanţă, o cerere de anulare a deciziei respective (nr.2634/7.03.2012). Din păcate, juriştii CJ nu au reuşit să reprezinte cu bine interesele judeţului, astfel că cererea de anulare a deciziei de retrocedare a fost respinsă, deşi există dovezi clare în privinţa adevăratului proprietar, CJ Bihor. În aceste condiţii, conducerea actuală judeţului s-a văzut nevoită să caute o alternativă prin angajarea unei case de avocatură, pentru a salva ce mai poate fi salvat la judecata de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Ieri, în şedinţa ordinară a CJ Bihor, aleşii judeţeni au aprobat, cu majoritate de voturi, achiziţionarea unor servicii de consultanţă şi reprezentare în dosarul privind imobilul de pe Republicii nr. 35. Liderul PDL, Ionel Avrigeanu, a solicitat mai multe informaţii despre selectarea casei de avocatură, a costurilor pe care le implică şi cine este mandatat să facă această selecţie. Avrigeanu a atras atenţia asupra faptului că, dacă se organizează o licitaţie, trebuie aleasă oferta cu preţul cel mai mic, iar calitatea nu e garantată. "Nu reise din materialul prezentat consilierilor judeţeni care este bugetul alocat pentru acest serviciu avocaţial. Selectarea ofertei cu preţul cel mai mic nu e cea mai bună variantă", a subliniat Avrigeanu. O dată supus votului, partidele româneşti au aprobat proiectul de hotărâre, în schimb consilierii UDMR s-au obţinut de la vot. Între 1899-1900 administraţia austro-ungară construieşte Palatul Finanţelor Comitatului Bihor pe un teren care, până în 1889, a aparţinut Ordinului călugăresc catolic Mizericordian-Milostiv. Încă din 1889 terenul fusese expropriat de statul austro-ungar, deoarece Ordinul călugăresc amintit nu-şi plătise impozitele către municipalitatea orădeană. CF din 6 mai 1906 înscrie că terenul nu mai aparţinea Ordinului călugăresc amintit, ci statului maghiar. Tratatul de la Trianon înscrie în art.119 că toate clădirile publice ale statului maghiar (primării, prefecturi, tribunale şi judecătorii, unităţi militare, de poliţie şi jandarmi, şcoli, spitale etc.) devin automat proprietăţi ale statului român. Astfel, Policlinica nr. 1, între anii 1920 - 1940, este sediul Finanţelor Judeţului Bihor. În acest caz nu se poate invoca o "naţionalizare" a imobilelor aparţinând unui cult bisericesc în 1948, deoarece această clădire aparţinea deja statului român.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.