Un prim pas pentru reabilitarea termică a blocurilor
Municipalitatea orădeană a scos la licitaţie, la începutul acestei luni, lucările aferente reabilitării termice a primelor două blocuri incluse în programul naţional de reabilitare termică. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei a repartizat, prin programul de reabilitare termică a clădirilor, judeţului Bihor suma de 686.000 de lei, ce reprezintă cofinanţarea lucrărilor.
Potrivit OUG 18/2009, asociaţia de locatari plăteşte 20% din costul total al lucrărilor de reabilitare, 50% din cheltuieli fiind suportate de la bugetul de stat, iar 30%, de la bugetul local. În cazul în care proprietarii nu îşi pot achita partea care le revine, administraţia locală poate prelua parţial sau integral costurile şi poate decide modul în care se va recupera ulterior suma de bani. Procedurile de selecţie a executantului lucrărilor de reabilitare cad în sarcina administraţiei locale. Astfel, pe data de 8 iulie a.c., Primăria Oradea a organizat o procedură de cerere de ofertă pentru lucrările de reabilitare a blocului M6 de pe strada Aluminei, nr. 86, respectiv a blocului E1, de pe Aleea Sulfinei, nr. 1. Potrivit anunţului de licitaţie, valoarea estimativă a lucrărilor de reabilitare a celor 40 de apartamente de pe Aluminei este de 272.895 lei. În timp ce reabilitarea termică a celor 150 de apartamente din blocul de pe Aleea Sulfinei nr. 1 au ca valoare estimativă 788.961 lei. În urma analizării ofertelor depuse de firmele de construcţii, această valoare ar putea scădea semnificativ. Totuşi, dacă până acum firmele veneau la licitaţie cu preţuri de dumping, urmând ca pe parcurs să prezinte beneficiarului note de suplimentare care pot să ajungă până la 50% din valoarea contractului, de această dată, o astfel de tactică s-ar putea să nu fie agreată de către proprietarii apartamentelor. Dacă statul se dovedeşte a fi "mână largă" cu banii publici, acceptând fără rezerve notele de suplimentare, proprietarii apartamentelor vor fi mai greu de convins să accepte, ulterior încheierii contractului, plata unor sume peste valoarea din contract. Pentru lucrările de reabilitare termică a celor două blocuri şi-au depus oferta opt firme: SC Cesal SA, SC Corbeşti Prestcom, Ghenau Trade, CIAC, Construcţii Bihor, Selina, ABED Negro, respectiv Mora Groind. În momentul de faţă, ofertele depuse se află în analiza comisiei de evaluare. În cadrul acestui proiect de reabilitare termică va fi înlocuit sistemul de distribuţie a apei din subsol, se va realiza anveloparea pereţilor exteriori cu polistiren de până la 15 cm, respectiv va fi schimbată tâmplăria de lemn din casa scării şi apartamente.
Potrivit noii legislaţii în vigoare, prin acest program de reabilitare nu mai pot fi cofinanţate lucrările de mansardare. Asociaţiile de proprietari interesate să intre în acest program au obligaţia să se adreseze primăriei pentru a fi înscrise în programul naţional.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.