Un precedent păgubos pentru comunitatea locală - Malpraxis plătit de beiuşeni
La 17 noiembrie 2006, Marcela Gruie deceda la Spitalul Municipal din Beiuş, în timpul naşterii prin cezariană. Instanţele medicale şi cea civilă au hotârât că a fost un caz de malpraxis, vinovaţia fiind a instituţiei, alături de medicii Vladimir Topală (anestezist) şi Radu Scridon (ginecolog), cei doi fiind, de altfel, condamnaţi la 3, respectiv 2 ani de închisoare cu suspendare. La o primă vedere, s-ar părea că s-a făcut dreptate şi că justiţia, chiar după 5 ani de procese (sentinţa definitivă fiind pronunţată în noiembrie 2011), şi-a făcut datoria. Numai că, pentru Dorel Gruie, soţul tinerei decedate în urmă cu şase ani, calvarul nu s-a terminat aici. După mai multe tergiversări, pentru a-l pune pe acesta în posesia sumei de 145.000 de euro, care reprezintă daunele morale stabilite de instanţă, executorul judecătoresc a pus popriri pe salariile celor doi medici - că bunuri nu prea mai au, dr. Topală divorţând între timp şi, filantrop, a lăsat averea soţiei! - şi, ca ultimă soluţie, a blocat contul spitalului, deschis la Trezoreria Beiuş! După această măsură, se părea că instituţia spitalicească va fi obligată, în cele din urmă, să respecte legea şi să plătească daunele morale menţionate, nefiindu-i dată alternativă, în caz contrar urmând să-şi înceteze activitatea. Ei bine, n-a fost să fie nici de această dată, în „cuplul" spital-administraţie insinuându-se judecătoria locală prin persoana preşedintei Anca Găvrilă, judecătoarea emiţând o ordonanţă preşedinţială prin care a suspendat provizoriu executarea silită, dând, astfel, o gură de... „oxigen" spitalului din Beiuş!
Împrumut municipal
De noul blocaj au profitat autorităţile locale, conştiente că e groasă, Consiliul local întrunindu-se vineri, 23 noiembrie, în şedinţă de îndată, pe ordinea de zi aflându-se problema spitalului municipal, iar soluţia aleasă fiind una care poate mulţumi toate părţile implicate - medicii (vinovaţi de malpraxis), spitalul (fără asigurări acoperitoare pentru astfel de situaţii) şi, în fine, familia victimei: cele 145 de mii de euro vor fi plătite de la bugetul urbei, Consiliul local urmând să acorde un împrumut Spitalului Municipal „Episcop Nicolae Popoviciu"! Primarul Adrian Domocoş speră că suma, considerabilă pentru un buget subţire ca al Beiuşului - peste 6,5 miliarde de lei vechi - va fi recuperată fie de la medicii Vladimir Topală şi Radu Scridon, împotriva cărora sunt deschise acţiuni în instanţă, fie printr-o alocare din bugetul judeţean de anul viitor, asta deoarece spitalul de la Beiuş asigură servicii medicale pentru toată zona de sud-est a Bihorului, fiind, mai degrabă, unul regional.
Prostia şi domnia se plătesc
Până atunci, daunele aferente cazului de malpraxis de la Spitalul Municipal „Episcop Nicolae Popoviciu" sunt achitate din buzunarele beiuşenilor, aceştia devenind, prin hotărârea aleşilor lor şi... volens nolens, creditori pentru un spital care serveşte o zonă de vreo zece ori mai populată decât urbea lor şi care nu a avut o asigurare corespunzătoare pentru astfel de situaţii. Beiuşenii vor mai plăti şi pentru doi medici care, cică, vor plăti dacă instanţa aşa va hotărî, dar, dacă o vor face din salarii, că dr. Topală e divorţat şi uşurat de bunuri, suma va fi recuperată în aproximativ 30 de ani! În final, în noua lor calitate, de creditori ai spitalului, beiuşenii au dreptul să întrebe - şi sperăm că reprezentanţii acestei instituţii şi ai autorităţilor locale vor găsi drumul către mass-media ca să răspundă, pentru că sunt plătiţi din bani publici - dacă, măcar de acum înainte, cei de la spital ştiu ce au de făcut pentru ca astfel de „afaceri" păguboase, ca să nu mai vorbim de tragediile care le generează, să nu se mai repete? Nu de alta, dar beiuşenii nu îşi permit de prea multe ori într-o viaţă să acopere găurile din buget, deşi am auzit şi noi că prostia (unora) şi domnia (altora) se plătesc.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.