Viorel Roşca, licenţiat în drept şi student al Facultăţii de Medicină din Oradea, susţine că este pasionat de invenţii. De altfel studentul are la activ 50 de invenţii în diferite domenii, însă, din cauza lipsei fondurilor financiare, aceste mecanisme inventate de el nu pot fi puse în aplicare. Încă din anii copilăriei, Viorel a fost pasionat de invenţii, majoritatea în domeniul autoturismelor. Până în prezent, inventatorul susţine că are 50 de invenţii în domeniul medical, mecanisme pentru alergat, de protecţie, cutii de viteză, sisteme de suspensie şi multe altele. Vineri, pe Aeroporul din Oradea, Viorel a pus în aplicare ultima invenţie, un mecanism care modifică mişcarea de translaţie rectilinie a pistonului în mişcare de rotaţie continuă, mecanism care a fost adaptat pe un vehicul. Conform acestuia, testul a avut succes. "Acest mecanism poate fi folosit la apoape toate motoarele cu ardere internă cu piston, acesta distribuie câmpul de forţe în aşa fel încât transformarea mişcării să se realizeze cu un randament aproape de două ori mai bun", ne-a declarat inventatorul. Datorită faptului că situaţia materială a inventatorului nu iî permite să-şi pună în practică invenţiile, Viorel face un apel persoanelor interesate de nou să îl contacteze la numărul de telefon 0721/94.44.66, pentru a putea vedea invenţiile şi pentru a-l ajuta să le pună în aplicare.