Un omagiu adus eroilor Revoluţiei
Astăzi, începând cu ora 12.00, în Sala Mare a Primăriei Oradea, în prezenţa reprezentantului Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, Petrişor Morar, vor fi înmânate noile certificate de revoluţionar. Pentru şedinţa de azi au fost pregătite 24 de brevete de revoluţionar, alte cinci fiind înmânate în urmă cu o lună şi jumătate.
Printre primii revoluţionari care au intrat în posesia noilor certificate se numără Vasile Blaga, ministrul de Interne, şi Liviu Lupea, inspector-şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor. Noile brevete sunt eliberate în urma reverificărilor dosarelor, în acest sens fiind numită o Comisie de verificare a certificatelor de revoluţionar. În Bihor au existat 60 de deţinători de astfel de brevete, în urma verificărilor a 35 dintre ei, doar două persoane nu au primit certificatul de luptători, ci de participanţi la Revoluţie. Azi va fi omagiat şi Adrian Danşe, unul dintre cei patru eroi orădeni împuşcaţi la Revoluţie, la eveniment fiind invitată şi mama sa, Floare Danşe. "Mâine (azi - n.r.) vom înmâna noile certificate de revoluţionar în număr de 24. Acestea nu diferă decât ca formă de vechile certificate. Eliberarea lor s-a decis în urma reverificării dosarelor de către nou-înfiinţata Comisie de verificare a certificatelor de revoluţionar", a declarat preşedintele Asociaţiei Luptătorilor pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, Dan Vâlceanu.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.