Un om obişnuit şi, totuşi, deosebit
Un om obişnuit, care s-a remarcat prin calităţile sale în relaţiile cu semenii săi, cu bolnavii care trec cu încredere şi speranţă pragul farmaciei Anisifarm, este doamna Florica Popa, manager, farmacistă diriginte, împreună cu cele cinci angajate pe care le are în subordine.
Farmacia din Bulevardul Ştefan cel Mare este o unitate bine aprovizionată cu toată gama de produse şi deserveşte bolnavii domiciliaţi pe o suprafaţă destul de mare din împrejurimi. Doamna Florica Popa şi farmacistele din subordine au un respect deosebit faţă de nevoiţii soartei, faţă de bolnavi, pe care îi deservesc cu promptitudine, fără cozi interminabile, de ore întregi. Într-una din zilele trecute, pe când bolnavii stăteau la coadă pe două rânduri, doamna Florica Popa a venit printre cei aflaţi la rând, le-a verificat reţetele, promiţându-le să aibă răbdare, pentru că în 10-15 minute vor fi serviţi. Unui bolnav i-a spus chiar să revină a doua zi, la ora 9.00, când va putea intra în posesia medicamentului. Apoi, de faţă cu noi, farmacista şefă a dat telefon la depozitul de medicamente, de unde, în scurt timp, a sosit un delegat cu o pungă de medicamente. Sau, pentru un altul dintre cei care se aflau la coadă, care avea reţetă eliberată luna trecută, farmacista a telefonat medicului său de familie, rugându-l să elibereze o nouă reţetă, la zi, cu care bolnavul s-a şi prezentat apoi şi şi-a ridicat medicamentele prescrise. Aici, modul de organizare a activităţii este unul cât se poate de eficient, având în vedere că, dintre cele trei farmaciste, una prelucrează datele după reţetă la calculator, a doua aduce medicamentele de pe raft, scrie modul de utilizare pe ambalaj, iar a treia face calculul, încasează banii şi împachetează în pungi marfa, fără a se plimba fiecare dintre ele între tejghea şi rafturi, după fiecare comandă. Acest sistem face ca deservirea să fie mult mai promptă decât în alte unităţi de profil. Bine ar fi dacă la toate farmaciile s-ar manifesta aceeaşi grijă faţă de bolnavi, care nu au nevoie ca la suferinţa cauzată de boală să se adauge stresul, neputinţa şi nerăbdarea statului la cozi.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.