Un nou şantier în Piaţa Cetăţii
La început lunii septembrie au debutat lucrările la cele două nivele de parcaj subteran, care vor deservi ansamblul de patru clădiri ce se va înălţa în Piaţa Cetăţii.
Reprezentantul antreprenorului, Gabriel Gheorghiu, estimează că întregul prtoiect va fi finalizat până în 2010, dar clădirile vor fi date în folosinţă pe măsura recepţionării. Cele patru imobile vor avea regimuri de înălţime variate: o clădire de două nivele va deservi un supermarket iar clădirea galeriei comerciale va avea patru etaje. Un edificiu de şase etaje va fi destinat turismului, probabil sub formă de hotel, iar unul de nouă etaje va servi ca spaţiu de birouri. E foarte posibil ca în galeria comercială să fie inclus şi un spaţiu destinat reprezentanţelor celor mai importante firme bancare. Beneficiarul lucrării, S.C. Cetatea Nouă S.R.L. Oradea, nu este şi utilizatorul final, spaţiile urmând a fi închiriate unor agenţi comerciali diverşi. Se pare că în ceea ce priveşte supermarketul, care îşi va deschide cel mai probabil porţile în primăvara lui 2009, şi-a manifestat în special interesul lanţul olandez de magazine alimentare SPAR.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.