La Primăria Oradea a avut loc, ieri, o dezbatere publică privind modificarea Regulamentului serviciului de alimentare cu apă şi canalizare. Cea mai importantă noutate a regulamentului prevede transformarea taxelor de colectare a apei de canalizare şi a celei meteorice în funcţie de caracteristicile fiecărui imobil în parte.

Astfel, de acum înainte, un proprietar de clădire care deţine canalizare prin puţ propriu va achita o taxă de colectare a apei meteorice mai mare. "Există imobile care nu sunt racordate la infrastructura orăşenească de canalizare, dar de pe ale căror acoperişuri se adună apă pluvială. În aceeaşi situaţie se încadrează şi blocurile cu apartamente care şi-au ridicat acoperiş cu sistem de burlane, sistem care însă nu transmite apa din precipitaţii în canalizare, ci o conduce spre baza imobilului, contribuind şi la uzura structurii acestuia. În astfel de cazuri vom prevedea dublarea cheltuielilor", a precizat Doru Bara, consilier în cadrul PMO. Deşi prezenţa cetăţenilor la dezbatere a fost foarte modestă, un număr foarte restrâns de orădeni luând parte la discuţii, aceştia şi-au exprimat, după cum era de aşteptat, propriile nemulţumiri. Problema ridicată de un proprietar de apartament din Oradea este cea a modalităţii de contorizare a consumului de apă caldă şi rece de la robinete. "Atât vecinii mei cât şi eu deţinem contoare de apă rece şi apă caldă. Deşi ar trebui să plătim cât consumăm, noi trebuie să suportăm şi cheltuielile generate de pierderile de pe reţea, pe când un proprietar de casă nu achită decât ceea ce consumă", a precizat nemulţumit cetăţeanul, făcând referire la faptul că pierderile de apă dintr-o scară de bloc sunt plătite de locatari, măsurându-se diferenţa dintre contoarele de apartament şi apometrul montat pe scară.
Reprezentanţii Apă Canal au explicat, însă, că structura blocurilor cu conducte comune de alimentare pentru mai multe apartamente nu permite instalarea de către Regie a unor contoare proprii, care să asigure o citire cât mai corectă a consumului, şi că pierderile de pe reţea sunt suportate de CAO doar în cazul defecţiunilor şi al scurgerilor din exteriorul imobilelor.