Un preot "bihorean" a trecut la veşnicie, alături de martirii neamului românesc

Pr. Ioan Iovan a fost unul dintre marii duhovnici pe care Bihorul i-a dat neamului românesc la sfârşitul celui de-al doilea mileniu şi începutul celui de-al treilea. A fost din familie de preoţi ortodocşi şi, asemenea multor alţi preoti, a suferit în temniţele comuniste pentru Biserica şi neamul său. S-a ferit să se văicărească cu suferinţa sa din timpul anilor grei de detenţie rămânând o pildă vie pentru fiecare dintre noi. A suferit în închisoare alături de preoţii Dumitru Stăniloae, Iustin Pârvu, Arsenie Papacioc, Gheorghe Calciu şi alţii, unii dintre ei, plecaţi deja în lumea drepţilor.

Condamnat la muncă silnică pe viaţă

S-a născut la 26 iunie 1922 în Husasău de Criş, jud. Bihor, din familie de preoţi. Tatăl său a fost preotul Gavriil Iovan, iar mama sa se numea Maria. Şcoala primară a făcut-o în Husasău, liceul, la Oradea şi în 1946 a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă la Cluj-Napoca, iar în anul următor a început studiile pentru doctorat. A fost călugărit de episcopul Antim Nica la mănăstirea Sihastru, iar cu binecuvântarea PS Sale Nicolae Popovici al Oradei, în 1948 a fost hirotonit diacon şi, în 1949, preot (ieromonah), pentru Mănăstirea Vladimireşti. Asemenea mentorului său, episcopul Nicolae al Oradei, avea o râvnă deosebită pentru Biserica neamului său, dar şi o atitudine de nemulţumire faţă de noul regim ce începea să se instaleze. Aceasta a plătit-o cu ani grei de temniţă, iar episcopul său a fost înlăturat din scaun şi a murit în condiţii umile. La Vladimireşti a stat şapte ani, timp în care a militat pentru o viaţă duhovnicească intensă, rezistând şicanelor şi tulburărilor create de noua putere politică instalată, care avea tot interesul să diminueze pelerinajele şi să facă propagandă antireligioasă. Pentru un memoriu de protest adresat autorităţilor, pe data de 30 martie 1955 a fost arestat şi condamnat ca "răzvrătit", "agitator împotriva statului" etc. Sentinţa iniţială a fost condamnarea la moarte, dar, ulterior, când s-a aflat în străinătate despre această sentinţă, a primit o alta, prin care era condamnat la muncă silnică pe viaţă. A trecut prin mai multe penitenciare, în care oficia Sfânta Liturghie în ascuns. A fost la Jilava, Gherla, Aiud şi altele, unde, pentru convingerile lor naţionale şi religioase, li s-au aplicat presiuni psihice şi fizice groaznice, în vederea "reeducării". Preotul Ioan nu a cedat acestor presiuni, rămânând ferm până la capăt. La Aiud, împreună cu alţi câţiva deţinuţi politici, părintele Ioan a fost printre puţinii care au rezistat reeducării. Cei care acceptau reeducarea sfârşeau prin a recunoaşte cât de mult au greşit contra regimului comunist, pe care acum îl socoteau adevărata fericire. Cei care refuzaseră compromisul reeducării s-au îmbolnăvit de scorbut şi li s-au decalficiat oasele: primeau de mâncare zeama de la masa reeducaţilor. Pentru că l-a înfruntat pe comandant: "Domnule comandant, sunt convins total că mă voi mântui în celulă ca şi în chilia călugărească din libertate", părintele Ioan este transferat la Zarca, o închisoare în închisoare, creată special pentru exterminare. Îi dădeau trei surcele pe noapte pentru a face focul în sobă, nici nu se aprindeau bine că se şi terminau. Noaptea dormea încovoiat cârlig din cauza frigului. Toţi ştiau că cei ajunşi la Zarca erau condamnaţi la exterminare. După câteva luni de detenţie la Zarca, se amplificase mai mult ca niciodată senzaţia cumplită de sfârşeală. Însă într-una din nopţile fără sfârşit, părintelui Ioan i-au apărut imagini de la hirotonie. În capul Sfintei Mese, pe un scaun, era aşezat episcopul martir Nicolae Popovici: "Dupa ce m-a privit cu blândeţe şi m-a binecuvantat, am avut o stare de fericire puternică". A doua zi dimineaţa, părintele Ioan este scos din Zarca şi transferat înapoi în incinta penitenciarului din care, la 1 august 1964, va fi eliberat.


Forţa divină i-a păstrat cugetul netulburat de ură

După eliberare, până în 1991, a stat la Mănăstirile Cernica şi Plumbuita, din Bucureşti. După căderea comunismului, pr. Ioan a avut de înfruntat o nouă ispită, mai modernă, ecumenismul. Spunea despre ecumenism că pericolul său constă în aceea că fiecare îl interpretează după bunul plac, ajungându-se uneori la concesii grave. "Am trăit în momente grele de temniţă cu catolici, cu protestanţi, cu necreştini, dar, de aici şi până la a le amesteca pe cele sfinte e o mare distanţă". Râvna nu l-a părăsit nici la vârstă mai înaintată. Astfel, în 1991, începe construirea Mănăstirii Recea, din judeţul Mureş. În 7 septembrie 2003, biserica noii sale ctitorii a fost sfinţită de PF Teoctist, Patriarhul României, şi PF Petru al VII-lea, Patriarhul Alexandriei, împreună de mulţi ierarhi şi preoţi şi peste 20.000 de credincioşi. Despre anii grei de temniţă, pr. Ioan povestea: "La Jilava am trăit cel mai intens sentiment că sunt preot. Într-o zi am fost dus la fierărie, întrucât trebuia să fiu transferat la Gherla. Mi-am ales un lanţ din mulţimea celor aruncate de către un deţinut de drept comun. Apoi l-am închinat şi l-am sărutat, gândindu-mă la patimile Sfântului Apostol Pavel. Recunosc că nu am facut o alegere prea bună a lanţului. În loc să iau unul mai gros şi mai lung, am preferat pe cel care mi s-a părut mai scurt şi mai uşor. Fierarul m-a prins şi mi-a aşezat piciorul pe nicovală, iar când a lovit niturile, metalul a muşcat cu sete din carnea vie a picioarelor mele - urme pe care le port şi astăzi. Echipat în acest fel şi cu cătuşe americane la mâini, am pornit înapoi spre celulă, cu înjurăturile obişnuite: "Mişcă, banditule!". La jumătatea drumului, atent fiind să-mi păstrez echilibrul, m-am pomenit deodată cu o lovitură cumplită în spate. Atunci am simţit minunea - m-am dezechilibrat, dar nu am căzut. Mai mult chiar, am simţit forţa lui Dumnezeu, care m-a întărit să-mi păstrez cugetul netulburat de ură, şi i-am zis gardianului care mă lovise: "Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos să te ierte pe tine, fiule duhovnicesc, după nume, şi să-ţi şteargă toate păcatele, iar eu, nevrednicul preot duhovnicesc, cu puterea ce-mi este dată, te iert şi te dezleg de toate păcatele, în numele Tatălui, al Fiului şi Sfântului Duh". În momentul acela, am înţeles că sunt cu adevărat creştin şi preot. Făcusem dezlegarea din toata inima. Cel care m-a lovit a amuţit pe loc şi s-a dat speriat la o parte. Smerenia şi iertarea învinseseră ura şi bestialitatea."


În închisorile comuniste au fost deţinuţi din toate religiile existente în acea perioadă în România. Din cadrul Bisericii Ortodoxe au fost cei mai mulţi, peste 1888 preoţi ortodocşi şi peste 2000 intelectuali au fost arestaţi şi condamnaţi în acele vremuri. Numele lor au fost publicate în diferite cărţi şi reviste, dar, ce e mai important, în Cartea Neamului.
Prof. Mioara GLIGORAŞ


Părintele Ioan Iovan de la Mănăstirea "Naşterea Maicii Domnului" de la Recea (Mureş) a intrat de mult în legendă. În cercurile ortodoxiei române este un adevărat mit. De-o cuvioşie şi de-o modestie uneori stânjenitoare şi o sinceritate vecină cu inocenţa, părintele Ioan, ajuns la vârsta de aproape 80 de ani, respinge aura de martir ce i se creează, preferând să rămână monahul care urmează calea mântuirii lui Iisus Hristos şi duhovnicul totdeauna bucuros să asculte si să aline suferinţele celor care-l caută şi-l cercetează.
Cornel NISTEA