Începând de ieri, dr. Marius Pârcioagă ocupă funcţia de director interimar al Autorităţii de Sănătate Publică Bihor. În urma unui ordin al Ministerului Sănătăţii Publice, fostul şef ASP, dr. Ritli Ladislau, a părăsit funcţia pe care o ocupa, rămânând, totuşi, consilier în cadrul aceleiaşi unităţi de sănătate.

După ce a ocupat postul de director al Autorităţii de Sănătate Publică Bihor mai bine de zece ani, dr. Ritli Ladislau a făcut loc noului şef, dr. Marius Pârcioagă. Noul şef de la ASP este familiar cu ceea ce înseamnă unitatea pe care a început să o administreze, deoarece în perioada 2004-2006 a fost numit director medical adjunct, iar ulterior a deţinut funcţia de consilier superior la asistenţa medicală, post pe care l-a eliberat luni. "Am primit luni vestea că voi fi numit noul director al ASP, fapt care reprezintă o onoare pentru mine, dar în acelaşi timp şi o mare responsabilitate", ne-a declarat dr. Marius Pârcioagă.
Contactat în legătură cu schimbarea sa din funcţie, dr. Ritli Ladislau ne-a explicat că nu contestă decizia Ministerului Sănătăţii şi este de acord cu noul director. "Această schimbare a venit în urma unui ordin, acţiunea având o alură politică, însă, trebuie să menţionez că la fel am ajuns şi eu şef la ASP", a precizat dr. Ritli. Deşi nu mai ocupă aceeaşi funcţie, acesta nu a părăsit unitatea de sănătate pe care până nu de mult a condus-o, în prezent ocupând funcţia de consilier.