Ieri, pe strada Bradului din Oradea, un bărbat a murit după ce un zid s-a dărâmat peste el, iar un altul a ajuns la spital cu fractură deschisă. Din primele informaţii se pare că muncitorii lucrau la demolarea zidului şi, pentru că au început procedura cu cărămizile de la baza peretului, au ajuns striviţi sub dărâmături.

Orădenii de pe strada Bradului au fost îngroziţi ieri de un accident deosebit de grav care s-a petrecut chiar sub ferestrele lor. Un zid înalt de câţiva metri s-a prăvălit peste muncitori, omorându-l pe loc pe unul dintre ei şi rupându-i piciorul celuilalt. "La un moment dat am auzit un zgomot puternic şi am ieşit din casă. L-am văzut pe unul dintre muncitori sub zid şi pe un altul cum îl lua salvarea", a povestit, pentru Crişana, Stoica Gabor, locuitor de pe strada Bradului. Un alt vecin a spus: "Lucrările au început cu aproximativ o săptămână în urmă şi erau zilnic câte 6-7 muncitori. Voiau să păstreze fundaţia şi să ridice pe ea un nou perete. Zidul a picat pentru că au vrut să îl demoleze, scoţând cărămizile de jos, de la bază. Fiind înalt, zidul l-a prins pe unul dintre muncitori". Primii care au sosit la locul accidentului au fost reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Crişana. "Am fost solicitaţi prin telefon să intervenim pe strada Bradului şi am trimis la faţa locului echipajul de descarcerare şi cel de terapie intensivă mobilă. Nu a fost nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare, iar colegii de la terapie nu au mai putut face nimic pentru bărbatul care a fost prins sub dărâmături", ne-a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Crişana, Carmen Roşca. Dacă muncitorul care era cel mai aproape de zid nu a supravieţuit, celălalt a ajuns la Unitatea de Primire de Urgenţă a Spitalului Judeţean. "Bărbatul a fost adus la noi şi, pentru că avea fractură deschisă de tibie, a fost operat. Deşi are contuzii multiple, viaţa lui nu este în pericol", a declarat şeful SMURD, medicul Hadrian Borcea.

Pentru a afla cu exactitate cum s-a produs accidentul şi care sunt vinovaţii, reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă s-au deplasat la faţa locului şi au demarat o anchetă.