Cererea de arestare a lui Patriciu, respinsă din nou de judecători Instanţa Tribunalului Bucureşti a respins, ieri seară, cererea procurorilor de arestare preventivă a preşedintelui Rompetrol, Dinu Patriciu. Judecătorii au admis excepţia privind lipsa de ascultare a lui Patriciu în faza de urmărire penală, respectiv una din cele cinci excepţii invocate de către avocaţi ca fiind de ordine publică caracterizate de lege ca fiind imperative, astfel încât s-a respins propunerea Parchetului de arestare preventivă. Avocaţii lui Dinu Patriciu au invocat mai multe excepţii de ordine publică caracterizate de lege ca fiind imperative. În primul rând, avocaţii au invocat faptul că procurorii au încălcat procedura prin faptul că, la referatul cauzei, nu există o declaraţie scrisă a lui Dinu Patriciu din care să rezulte că acesta a fost ascultat. Pe de altă parte, avocaţii au invocat mai multe vicii ale referatului prin care procurorii au cerut arestarea preventivă a lui Dinu Patriciu. Astfel, avocaţii lui Dinu Patriciu au susţinut, pe de o parte, lipsa de competenţă materială a procurorului şi, pe de altă parte, faptul că referatul nu conţine motivele şi probele pe care se întemeiază această propunere. Potrivit apărătorilor, procurorul nu putea să refacă o ordonanţă care a mai fost luată în discuţie anterior (respectiv în mai 2005) şi să vină cu această propunere refăcută în instanţă. Totodată, avocaţii omului de afaceri au mai susţinut că această propunere de arestare trebuia întemeiată pe probe administrate în timpul urmăririi penale. Conform acestora, probele ar fi fost administrate în faza actelor premergătoare urmăririi penale şi, în această situaţie, toată procedura ar fi ilegală. De asemenea, aceştia au mai susţinut că propunerea de arestare a fost făcută direct la instanţă, fără să existe în prealabil o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. Dezbaterile de ieri au fost întrerupte de două ori, prima oară procurorii cerând recuzarea judecătorului, pe motivul lipsei de obiectivitate. Magistratul a fost de acord cu această solicitare şi a părăsit sala, deşi ar fi putut să respingă cererea procurorului ca inadmisibilă. În schimb, judecătorul a lăsat la aprecierea şefului său să decidă dacă există vreun motiv de incompatibilitate în acest caz. Şeful Secţiei I Penale a Tribunalului Bucureşti, Lia Savonea, a considerat că nu există nici un motiv de incompatibilitate şi că judecătorul poate să continue dezbaterile privind propunerea de arestare a lui Dinu Patriciu. La finalul deliberărilor, omul de afaceri a declarat că este o decizie corectă. Parchetul a făcut, însă, recurs care urmează să fie soluţionat la Curtea de Apel Bucureşti. În altă ordine de idei, Tribunalul Bucureşti va judeca, azi, propunerea procurorilor de la Parchetul instanţei supreme cu privire la arestarea preventivă a lui Ovidiu Tender, acuzat de infracţiuni economice care ar fi adus statului un prejudiciu de 2.700 de miliarde de lei vechi.