Un grup infracţional reţinut pentru defrişări ilegale în zona Padiş - Mafia pădurilor în anchetă
De multe ori, persoanele care fac ilegalităţi, nu se opresc la una singură. Este cazul unui grup de bihoreni care, după ce că au tăiat lemne din pădurile statului de parcă ar fi fost ale lor, au şi minţit organele de poliţie, în urma implicării într-un accident rutier. Valoarea furturilor de lemne din păduri se ridică la peste 116 mii lei.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Dumitru Sime Croyff zis "Mitra", domiciliat în comuna Buntești, sat Brădet, în vârstă de 37 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național și din vegetația forestieră şi faţă de Lucian Daniel Merce Sabău, domiciliat în Oradea, în vârstă de 35 de ani, cercetat pentru refuzul de a se supune prelevării de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Care este legătura între cei doi. În perioada octombrie 2013 - aprilie 2014, Dumitru Sime Croyff ajutat de Marius Banciu zis "Scânteie" și Viorel Florin Popa au tăiat și sustras material lemnos din cantonul Padiș, aparținând Ocolului Silvic Codrii Beiușului, faptele fiind comise inclusiv pe timp de noapte. În urma controlului efectuat de funcționarii ITRSV Bihor, împreună cu lucrători de poliție din cadrul IPJ Bihor, s-a constatat că valoarea totală a pagubelor cauzate este de peste 116 mii lei. Ulterior, s-a dispus extinderea urmăririi penale şi faţă de suspectul Lucian Daniel Merce Sabău (ginerele chestorului Terente Merce, consilier prezidenţial), care, pe 27 februarie 2014, i-a însoțit pe Viorel Florin Popa, Marius Banciu și Dumitru Sime Croyff la IPJ Bihor - Serviciul de Ordine Publică, cu ocazia audierii acestora pentru tăierile ilegale de pădure și i-a sfătuit să nu formuleze declarații incriminatoare, în scopul îngreunării cercetărilor, fapte probate de anchetatori în urma filajelor şi interceptărilor audio. Apoi, în cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Lucian Daniel Merce Sabău, pentru că a refuzat să se supune prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe 1 martie, în jurul orei 18.30, Merce a fost implicat într-un accident rutier pe strada Ion Păun Pincio, soldat numai cu pagube materiale și, după ce a plecat de la fața locului, când s-a reîntors a refuzat să se supună testării cu aparatul alcooltest și ulterior prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Ulterior s-a dispus extinderea urmăririi penale şi față de suspectul Dumitru Sime Croyff care, pentru a împiedica tragerea la răspundere penală a lui Merce, a declarat că el se afla la volanul autoturismului implicat în accident. În cursul zilei de 20 mai, s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a celor doi inculpaţi. "Merce Sabău a refuzat să se supună testării cu aparatul alcooltest şi ulterior prelevării de sânge, motiv pentru care este cercetat şi pentru refuz de recoltare de probe biologice. La rândul său, Sime este suspect pentru favorizarea făptuitorului fiindcă a împiedicat tragerea la răspundere penală a suspectului Merce Sabău, pretinzând că acesta a fost doar pasager în autovehicul", a declarat procurorul Cristian Ardelean, purtătorul de cuvânt al Parchetului. Marţi seară, Sime Croyff şi Merce Sabău au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar miercuri procurorul de caz a solicitat Judecătoriei Oradea arestarea preventivă a celor doi. Instanţa a respins propunerea de arestare, dispunând cercetarea inculpaţilor sub control judiciar. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată la Tribunalul Bihor. "Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului mai sus menţionat reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de codul de procedură penală, activitate care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie", se afirmă într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.



Scapa.Are PCR {pile,cunostinte,relatii]
Scapa.Are PCR {pile,cunostinte,relatii]