Un eveniment organizat de ANCMRR - Mica Unire, sărbătorită în avans
Sala Mare a Primăriei Oradea s-a umplut, ieri, de zeci de elevi veniţi să-i asculte pe cei mai învăţaţi despre semnificaţia momentului de la 24 ianuarie 1859, când s-a împlinit un deziderat de veacuri al naţiunii române, Unirea Principatelor.
Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere "General Traian Moşoiu" - Filiala Bihor, împreună cu Asociaţia Culturală "Pro România Europeană", a organizat, ieri, un simpozion dedicat Unirii Principatelor Române, moment realizat la 24 ianuarie 1859. Evenimentul desfăşurat în Sala Mare a Primăriei Oradea l-a avut ca moderator pe gl. (r.) prof. univ. dr. Vasile Creţ, care a adresat participanţilor cuvântul de salut al organizatorilor. În deschiderea acţiunii, a luat cuvântul Claudia Timofte, şefa Cancelariei Instituţiei Prefectului Judeţului, care a reamintit celor prezenţi faptul că ideea de întregire a neamului a fost "grija de zi cu zi a strămoşilor noştri, idealul naţional al poporului". Ionel Vila, secretarul Consiliului Local Oradea, şi-a manifestat încântarea faţă de prezenţa elevilor de la Colegiul Naţional "Emanuel Gojdu", Liceul Teoretic "Aurel Lazăr", Colegiul Tehnic "Constantin Brâncuşi", Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră "Avram Iancu" din Oradea, Colegiul Naţional "Iosif Vulcan". "Mi se umple sufletul de bucurie când văd tineri la astfel de manifestări menite să-i înveţe de mici istoria neamului lor", a precizat Ionel Vila. Cel care a vorbit despre contextul geopolitic european din a doua jumătate a secolului XIX, cadrul în care s-a realizat unirea celor două Principate, a fost prof. col. (r.) dr. Dumitru Ogăşanu. În schimb, prof. univ. dr. Antonio Faur a abordat problema mărturiilor diplomatice referitoare la alegerea lui Al. I. Cuza ca unic domnitor al Principatelor Unite. "Alegerea colonelului Al. Ioan Cuza a fost o adevărată surpriză. Au existat factori externi, ca şi Austria şi Turcia, ostile acestui moment politic", a subliniat Antonio Faur. Livia Giurcuţ, profesoară la Liceul Teoretic "Aurel Lazăr", le-a vorbit celor prezenţi despre rolul Adunărilor ad-hoc în viaţa politică românească, în timp ce prof. univ. dr. Viorel Faur a subliniat contribuţia domnitorului Cuza la fondarea României Moderne. Cum printre cei aflaţi în sală s-au aflat şi numeroase cadre militare active, dar şi în retragere, discursul despre înmânarea drapelelor de luptă, cea mai însemnată datină militară iniţiată de Cuza, l-a susţinut col. (r.) dr. Constantin Moşincat. De asemenea, prof. univ. dr. Cornel Durgheu a abordat felul în care momentul Unirii a fost reprezentat în artele plastice. În final, gl. (r.) prof. univ. dr. Vasile Creţ a prezentat o lucrare despre viaţa lui Cuza, după momentul abdicării. Mâine, orădenii sunt aşteptaţi începând cu ora 11.00, în Piaţa Unirii, la statuia lui Mihai Viteazul, unde va avea loc un ceremonial militar.



O observatie ! Elevii nu au n mers n benevol la sedinta de propaganda ci ADUSI d3e scoala, unde b niste TOVARASI i-au dus in eroare. Elevii invata la Istorie despre ziua de 24 Ianuari. "Tovarasi cuvantatori" trebuia sa faca elevilor o paralela intre TEFORMELE lui A I Cuza si cele ale guvernului PONTA-USL ,in privinta statului de drept. Ha ha ha, GLUMETILOR !
- romanii si nu doar ei merita sa fie sclavii evreilor, brasovenii dupa ce petrica neulander roman a considerat industria romaneasca drept fiare vechi si a facut sa se are cu plugul peste industria brasoveana acum este votat parlamentar de cartierul ,,tractorul,, incredibila prostia brasovenilor - romani dormiti in pace culmea tupeului la neulander petrica roman dupa ce si a scos buzunarele pe dos si a zis ca nu mai are bani in fata fabricii tractorul si a puso pe chituci candideaza acum pt cartierul tractorul adevarat ca intotdeauna criminalul se intoarce la locul faptei - nesimtirea celor care administreaza ramasitele uzinei tractorul se vad in continuare, sediul uzinei tractorul lumineaza falnic nonstop mai ceva ca empire state building - cu ce bani se plateste risipa inutila de energie si care e scopul pt ca daca iar interesa de imaginea uzinei s ar apuca mai bine sa construiasca tractoare asa cum era prevazut in caietul de sarcini - nesimtire si sfidare revolutia afost facuta de brukner brucan si neulander petre roman la ordinul ,,aliantei israelite universale,, cine vrea sa inteleaga politica si economia prima data trebuie sa citeasca ,, PROTOCOALELE ,,INTELEPTILOR (de fapt satanisti daca citesti ),, SIONULUI,, impreuna cu actualizarea lor PROTOCOALELE DE LA TORONTO,,daca se poate editia cu comentariile lui ioan mota este fabulos ... macar din curiozitate....veti avea mari surprize doar citind aceasta carte veti intelege de ce guvernantii si presedintii i-au atitea decizii aberante impotriva popoarelor lor, evident vor aparea unii agenti ,,orbi,, care vor spune ca sunt false dar ce exemplu mai bun vreti decit realitatea Prin lovitura de stat din 1989 s-a reinstaurat stalinismul, jaful asupra ţării, genocidul anti-românesc. Evreimea bolşevică a ascuns steagul roşu al Cominternului şi a ridicat steagul negru al globalizării vestice. Fiul torţionarului Leonid Tisminetski (Tismaneanu) ne dă lecţii de democraţie şi anti-comunism.despre latraul de dinescu ce sa mai zicem ca a fost premiat cu soacra. Dinescu, inventator de „inteligenţă artificială“ alături de soacra sa prof. Elena LOGHINOVSCHAIA - Consilier C.C.M.M.M, cetăţean al fostei URSS, actuala Federaţie Rusă, şi, în timpul liber, soacra lui Mircea Dinescu ce sa mai zicem ca parintii ne au adus comunismul iar copii lor ne au adus capitalismul, vezi cazurile tismaneanu, roman, patapievici ( si coincidenta sau nu sunt evrei)etc ah da si acum avem il avem pe naumovici ponta primministru, e bine, vom avea victorii multe. sorin Oprescu, fiul generalului de Securitate Hirsch, care ca orice evreu ce-şi maschează identitatea a devenit Oprescu, profesor universitar care nu stie care e diferenta dintre raza si diametru, protejatul lui Ion Iliescu, primarul carnatilor, fals opozant al sistemului, tine cu tot dinadinsul sa demonstreze Crestinilor ca simblolul sau electoral creat de consultantul israelian Ron Weber este un simbol crestin, dar aduce ca unic argument Tora, se inspira din credintele sangeroase ale incasilor, din magia numerelor pitagoreice, si din religia populara a turcilor. Nimic despre Crestinism, nimic despre Cruce, nimic despre Mantuitorul nostru Iisus Hristos, nimic despre Sfintii lui Dumnezeu, nimic despre Sfanta Treime. Lansat sub semnul Satanei, al Antihristului, evreul Oprescu este mult mai periculos pentru Romania decat Traian Basescu. Avertizez crestinii si patriotii romani sa nu se puna in slujba lui Sorin Oprescu ca se vor afla sub blestemul Sfintilor Parinti. Adevăraţii criminali de dupa invazia sovietica şi-au dus traiul tihnit pînă la adînci bătrîneţi şi şi-au lăsat urmaşi de nădejde, care le continuă „opera” şi în vremurile noastre. Iată, doar, patru dintre aceste nume: Leonte Tismăneanu, născut Leonid Tismineţki, Walter Roman, născut Neuländer, Dionis Patapievici, născut Denys Patapiewicz, şi Mihai Oişteanu, născut Mihail Oigenstein. Ce au ei în comun? În primul rînd, faptul că toţi sînt evrei, proveniţi din teritoriile unde sovieticii şi-au pregătit acţiunile împotriva României, toţi, după 1964, şi-au românizat numele pentru a-şi ascunde originea, dar, mai ales, crimele săvîrşite în perioada de bolşevizare a României, toţi au ajuns, cu sprijinul Moscovei şi al NKVD-ului, pe trepte înalte ale ierarhiei de partid, toţi şi-au lăsat cel puţin cîte un urmaş cărora le-a transmis atitudinea lor ostilă faţă de români şi misiunea de a continua să-i duşmănească. - Walter Roman, una dintre cele mai sinstre figuri ale ocupatiei sovietice, nu a fost omorat de Nicolae Ceausescu, afirma Stefan Andrei, ca martor ocular. Comunist de frunte si membru al gherilelor internationaliste din Spania, apoi sef la Radio Moscova al echipei de criminali anti-romani Ana Pauker, Leonte Rautu si Iosif Chisinevschi, Walter Roman s-a intors in Romania in 1944 pe tancurile sovietice, la propriu, ca locotenent-colonel in cadrul Diviziei "Horia, Closca si Crisan". El a fost decorat de Moscova in 1945 cu "Steaua Rosie" si inaintat la gradul de general-maior. Conform unui istoric al perioadei sovietice, exista documente care atesta ca Walter Roman a militat pentru infiintarea statului independent "Transilvania". Autor al celebrei sintagme "Dupa noi, vom veni tot noi. Noi nu scriem istoria, noi o cream", Walter Roman a murit in 1983, in urma unei operatii pe cord, la 70 de ani.