În doar câteva zile, vechile hale ale Sintezei s-au prăbuşit sub asediul buldozerelor tocmite să culce la pământ vestigiile industriei chimice orădene. În urmă, pe strada Oneştilor, au rămas mormane de cărămizi, mortar şi fier vechi, zona fiind transformată într-un El Dorado al zecilor de căutători de fier vechi.

Potrivit informaţiilor oferite de către arhitectul şef al Primăriei Oradea, Lucia Iacob, în cursul lunii septembrie 2010, a fost eliberată o autorizaţie de desfiinţare a construcţiei industriale pentru SC Sinteza. Aceeaşi sursă ne-a informat că suprafaţa pentru care s-a eliberat autorizaţia este de 22.000 mp. De asemenea, aceasta a precizat că firma a avut obligaţia să prezinte un contract pentru transportul molozului. Lucrările de demolare au demarat în cursul lunii decembrie 2010, iar în câteva zile vechile hale ale Sintezei au fost culcate la pâmânt."Suprafaţa totală pe care s-au efectuat lucrările este de 73.244 mp, cu o suprafaţă a clădirilor demolate de 22.223 mp", ne-a precizat Corneliu Deac, reprezentant Sinteza.
În urmă au rămas, însă, mormane de betoane, cărămizi, dar şi fier vechi. Cum zona nu este împrejmuită, printre munţii de moloz îşi fac veacul sărmanii oraşului care au găsit aici o sursă de venit. Scormonitul prin moloz şi căutatul fierului vechi pare să fie o îndeletnicire cotidiană, în ziua documentării noastre aici erau cel puţin 10-15 bărbaţi care răscoleau zona. Deşi este o sursă de venit pusă gratis la dispoziţie, oamenii care se aflau aici se plâng că prea puţin câştigă într-o zi din vânzarea fierului vechi. "Molozul rezultat în urma demolărilor este păstrat pe platformă, temporar, până la găsirea unei soluţii eficiente de eliminare a acestuia. Împrejmuirea zonei a fost distrusă de hoţii de fier vechi, deşi am avut tot sprijinul Poliţiei şi al Jandarmeriei. În acest moment, paza zonei este asigurată prin posturi de patrulare în jurul zonei", ne-a mai precizat reprezentantul Sinteza.
În ce priveşte intenţiile privind valorificarea terenului, posibilităţile sunt multiple. Vecinii spun că se va amenaja un spaţiu comercial. Încă din aprilie 2008, Consiliul Local Oradea aproba un PUD pentru zona str. Oneştilor - Ştefan Octavian Iosif - Decebal. Suprafaţa luată în calcul este de 7,31 ha. PUD-ul are ca obiect organizarea fostei incinte industriale Înfrăţirea - Sinteza şi integrarea acestor suprafeţe într-o zonă comercială.

Printre proprietarii terenului se numără SC Kaufland România, SC Inter Terra şi SC Înfrăţirea. "Terenul eliberat poate fi utilizat pentru dezvoltarea unei zone de locuinţe, blocuri sau case, pentru dezvoltarea unei zone comerciale şi agrement etc.", este precizarea făcută de către Corneliu Deac.