Cu prilejul celei de-a 15-a aniversări de la înfiinţarea Organizaţiei Judeţene Bihor a cadrelor militare în rezervă şi în retragere din M.Ap.N., preşedintele acesteia, generalul de brigadă (r.) Ştefan Neagoe, ne-a prezentat cele mai importante acţiuni ale organizaţiei de la înfiinţare până în prezent. - UNCMRR a M.Ap.N. din România a luat fiinţă la 31 martie 1990. După un an, în toate judeţele ţării au luat fiinţă şi organizaţii judeţene CMRR. La 30 martie 1991, o dată cu prima Conferinţă Judeţeană, a luat fiinţă şi Organizaţia Judeţeană Bihor a CMRR. Primul comitet de iniţiativă care s-a ocupat de înscrierea de membri în organizaţie şi a pus bazele formării a fost format din: general de brigadă (r.) Ştefan Neagoe, general de brigadă (r.) Neculai Diaconu, general maior (r.) Ion Bordei, colonel (r.) Vasile Schinteie, colonel (r.) N. Lupea şi alţii. Scopul acestor organizaţii, potrivit statutului Uniunii, este îmbunătăţirea protecţiei sociale a CMRR, precum şi a familiilor lor, şi reprezentarea intereselor şi drepturilor acestora în relaţiile cu autorităţile şi instituţiile centrale şi locale şi cu alte instituţii şi organizaţii similare din ţară şi străinătate. - Enumeraţi, pe scurt, ce probleme au fost rezolvate în cei 15 ani de existenţă a UNCMRR, cât şi a organizaţiilor judeţene. - Atât UNCMRR, cât şi organizaţiile judeţene, au reuşit (deşi mai sunt multe de făcut) să rezolve favorabil unele probleme care au dus la îmbunătăţirea calităţii vieţii tuturor acelora care, timp de 30-40 de ani, au servit cu credinţă şi devotament patria şi voi enumera numai o parte: s-au recorelat şi recalculat pensiile militare, s-au îmbunătăţit drepturile pensionarilor militari şi ale familiilor acestora la asistenţa socială, accesul gratuit pe timp limitat la cazare în căminele de garnizoană, participarea unor pensionari militari în structurile administraţiei locale etc. - În încheiere, ce le recomandaţi membrilor organizaţiei cu prilejul aniversării a 15 ani de la înfiinţarea sa? - Să vină în număr cât mai mare, pe 29 martie (n.r. - mâine), ora 11.00, la Casa Armatei, la adunarea solemnă, unde vom evoca cei 15 ani de la înfiinţare. Cu acest prilej, se vor acorda diplome jubiliare, vom analiza activităţile desfăşurate în 2005 şi vom stabili obiectivele pe anul 2006. De asemenea, organizaţia noastră editează, cu prilejul celor 15 ani de la înfiinţare, Volumul 1 - Monografia Organizaţiei Judeţene a UNCMRR în perioada 1991 - 2006. În final, urez tuturor membrilor organizaţiei noastre şi colaboratorilor multă sănătate, fericire şi "La mulţi ani".