Un compromis de rău augur
Băsescu a intrat siderat la şedinţa CNSAS de ieri, după ce a fost huiduit, în premieră, chiar de unii dintre susţinătorii săi, însă nici sub presiunea publică nu a putut denunţa serviciile secrete prin numirea lui Ticu Dumitrescu la şefia instituţiei, ci a găsit, în schimb, o soluţie de compromis...
Cu Ticu Dumitrescu la conducerea CNSAS, securiştilor pitiţi şi azi în posturi călduţe sau ocupând chiar funcţii-cheie în administraţie, politică, justiţie sau alte domenii vitale nu le-ar fi fost uşor. Ticu nu are nimic de pierdut. A fost luat de oamenii cu ochi albaştri de pe stradă, prima oară la 16 ani şi jumătate. De-atunci şi până în anii 70 a văzut de sute de ori moartea, prin aresturi sau puşcării comuniste. După eliberare a fost lăsat în pace, însă a păstrat un ideal pentru care a făcut şi o lege: să-i dea în vileag pe toţi colegii celor care i-au distrus tinereţea. Nu le-a vrut răul, a dorit, aşa cum chiar el spune, ca oamenii din ţara asta să ştie clar ce fel de om aleg în postul sau funcţia X. "Dacă aleg în cunoştinţă de cauză, asta e! Ăştia suntem! Dacă însă nu ştiu ce hram poartă respectivul, atunci misiunea mea asta este: să le spun dacă este sau nu fost securist", explica Ticu Dumitrescu.
E greu de crezut că Băsescu nu s-a implicat în niciun fel în plantarea civilistului Turianu la conducerea CNSAS şi de aceea, ieri, toată lumea credea că, sub presiunea poporului pe care îl invocă de-atâtea ori drept susţinător al acţiunilor sale, manifestată vehement chiar cu câteva minute înainte, Băsescu îi va cere să se dea la o parte şi să-l lase pe Ticu Dumitrescu pe fotoliul de preşedinte al CNSAS. Şi totuşi Băsescu nu a fost atât de ferm ca alte dăţi, aşa că s-a ales o soluţie de compromis: promovarea lui Claudiu Secaşiu în funcţia de preşedinte al CNSAS. Mai mult - şi aici poate fi frâna unui nou mandat al CNSAS! - funcţiile de conducere vor fi ocupate, prin rotaţie, de fiecare dintre membrii, prin vot, o dată la şase luni.
În euforia generată de dezamorsarea de moment a situaţiei de la CNSAS, câteva detalii par a trece neobservate. Practic, timp de şase ani, din jumătate în jumătate de an scandalul ar putea reizbucni în CNSAS. Membrii s-ar putea bloca unii pe alţi, în funcţie de simpatii sau interese, iar Consiliul, în întregul său, ar putea paraliza din nou. O primă mostră: Turianu spune că, potrivit dosarelor de la CNSAS premierul Calin Popescu Tariceanu ar fi acuzat de foşti informatori că a colaborat cu Securitatea, informaţie dezminţită de colegii lui. Compromisul poate va funcţiona, trebuie să aibă şansa lui. Însă nu trebuie trecut cu vederea faptul că Băsescu nu a acţionat cu fermitatea-i ştiută. Nu a "intrat în ei", pentru a rezolva criza şi a se încununa apoi cu laude. Se pare că nu îşi doreşte ca această instituţie să funcţioneze. "Preşedintele a stat şi ne-a ascultat. Ne-am certat, dar lucrurile au ieşit, în final, pe placul tuturor", declara Secaşiu, după şedinţa de ieri. Acesta nu este Traian Băsescu cu care ne obişnuisem. De obicei, Băsescu nu ascultă atunci când se duce să rezolve o criză. Pune piciorul în prag şi vine cu o soluţie care, de obicei, este pe placul poporului. De data asta însă, e limpede, a ales un compromis. Probabil că nu vom reuşi să aflăm pe cine vrea Băsescu să protejeze decât dacă Ticu Dumitrescu va reuşi să conducă, măcar moral, CNSAS, chiar şi fără a fi preşedintele lui. Însă nu este exclus ca oamenii pe care Băsescu e suspectat că a vrut să-i protejeze să înceapă "să lucreze" după ce instituţia va fi ieşit din luminile rampei.
În tot acest scandal, important este şi că, în premieră, Băsescu ia contact cu ostilitatea "poporului". Faptul că unii dintre cei care, bucuroşi de alegerea sa, umpleau străzile în urmă cu mai puţin de un an şi jumătate au ajuns să-l huiduie ar trebui să-i dea de gândit. Faptul că studenţii care l-au susţinut vorbesc, în glumă, despre "Axa luminii: Becali, Copos, Băsescu" sau îl denumesc "Cârmaciul" este deja o ameninţare la adresa popularităţii sale. Adică un atac la punctul său cel mai vulnerabil. Băile de mulţime nu vor mai fi, se pare, la fel.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.