De ieri, în vigoare, Noul Cod de procedură penală (Cpp), care a intrat în vigoare de ieri, nu mai permite procurorilor-şefi să avizeze rechizitoriile pe care le întocmesc subalternii lor, restrângând astfel semnificativ dreptul şefilor ierarhici de a cenzura ori controla soluţiile de trimitere în judecată ale subordonaţilor lor, şi instituie norme europene privind dreptul la apărare, privind procedura interceptării convorbirilor şi asigurarea unui proces echitabil. Magistraţii, buni de plată în cazul arestărilor nelegale Persoanele care au fost condamnate pe nedrept sau cele care au fost arestate nelegal pot cere despăgubiri de la statul român, iar acesta este obligat să facă acţiune împotriva magistratului care a manifestat grava neglijenţă sau rea-credinţă în activitate. Modificări importante au fost aduse în ceea ce priveşte motivele de arestare preventivă, articolul 148 fiind pus de acord cu articolul 5 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a libertăţilor fundamentale, restrângând posibilitatea magistratului de a lua această măsură numai cu caracter excepţional. Au fost instituite limite extrem de mari şi, totodată, nejustificate pentru pragul minim de pedeapsă în cazul infracţiunilor faţă de care s-ar putea lua măsura arestării preventive. S-a prevăzut posibilitatea pentru judecător ca, respingând propunerea de arestare preventivă, să dispună luarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea, atunci când sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege. Astfel, pentru a fi dispusă măsura arestării preventive trebuie ca inculpatul să fi săvârşit o faptă pentru care pedeapsa maximă să fie de 15 ani de închisoare, altminteri, dacă o persoană comite o faptă mai puţin gravă, nu se sustrage de la urmărirea penală şi nu se poate dovedi că încearcă să influenţeze mersul anchetei, pur şi simplu nu riscă să fie arestată. Doar 48 de ore pentru interceptarea convorbirilor fără aprobare Textele referitoare la durata şi modalitatea efectuării interceptărilor telefonice, a înregistrărilor audio şi video au fost cele care au suscitat cele mai multe controverse în timpul dezbaterilor. În cele din urmă, membrii Coaliţiei au ajuns la un acord, conform căruia se prevede un termen de 48 de ore ca durată maximă în care procurorul poate efectua interceptarea convorbirilor fără mandatul judecătorului. Propunerea iniţială a Ministerului Justiţiei era de 3 zile, dar, în urma nemulţumirilor exprimate anterior de către PNL şi UDMR, în cadrul Comisiei juridice s-a adoptat un termen de doar 24 de ore. Însă coaliţia a convenit ca termenul să fie de 48 de ore. Alineatul respectiv din articolul 91 al Codului de procedură penală prevede, în consecinţă, că, în caz de urgenţă, dacă întârzierea obţinerii autorizării din partea judecătorului ar prejudicia grav activitatea de urmărire penală, procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate dispune, cu titlu provizoriu, prin ordonanţă motivată, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor pe o durată de maximum 48 de ore. Tot în urma acordului realizat în coaliţie a fost stabilită la 48 de ore şi durata în care procurorul trebuie, după expirarea termenului în care poate realiza interceptarea fără mandat, să ceară judecătorului emiterea autorizaţiei de interceptare. A rămas, în schimb, în textul Codului de procedură penală, termenul de 120 de zile ca durată maximă a înregistrărilor cu privire la aceeaşi persoană şi la aceeaşi faptă, deşi varianta iniţială a Ministerului Justiţiei prevedea 180 de zile. Realizarea efectivă a interceptărilor convorbirilor telefonice va fi asigurată tot de către SRI, care dispune de mijloacele tehnice necesare, fiind respins amendamentul care dădea posibilitatea Parchetului să îşi înfiinţeze secţii speciale pentru interceptări. Interceptările se pot efectua, după ce au fost autorizate de către judecător, numai în cazul unor infracţiuni grave - contra siguranţei naţionale, trafic de stupefiante, de persoane, de arme, spălare de bani, acte de terorism. Noi prevederi privind competenţa Pentru celeritate (rapiditate) s-a extins sfera instanţelor competente în materie şi la cele în a căror circumscripţie s-a constatat comiterea faptei prevăzute de legea penală ori îşi are sediul parchetul din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. Nici competenţa procurorilor nu rămâne aceeaşi. Astfel, cei de la Parchetele de pe lângă tribunale pierd din atribuţii, întrucât o serie de infracţiuni, precum tâlhăria sau furtul calificat, vor fi instrumentate de Parchetele locale. În cazul infracţiunilor comise de membrii CSM, competenţa de judecată revine instanţei supreme, iar urmărirea penală a acestora se face de Parchetul General. Apoi, având în vedere caracterul restrictiv de libertate al măsurilor de siguranţă prevăzute de articolul 113 şi 114 Cod penal (privind obligarea la tratament medical şi internarea), s-a prevăzut - pentru similitudine cu măsura arestului preventiv - o limită maximă a desfăşurării urmăririi penale cu învinuitul/inculpatul în această stare. Reglementarea impune obligativitatea instanţei de a verifica în baza unui raport medico-legal şi chiar a concluziilor unui medic specialist independent, desemnat de persoana faţă de care s-a luat măsura obligării la tratament medical sau internarea medicală, dacă aceste măsuri de siguranţă se mai impun a fi menţinute. Pentru a se asigura respectarea drepturilor procesuale ale părţilor şi în cursul urmăririi penale, s-a prevăzut posibilitatea desemnării unui apărator din oficiu pentru partea vătămată, partea civilă sau partea responsabilă civilmente şi în cursul urmăririi penale. Totodată, s-a prevăzut expres obligativitatea asistenţei judiciare pentru persoanele faţă de care a fost dispusă măsura de siguranţă a internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză, întrucât aceste măsuri sunt restrictive de libertate, creând de cele mai multe ori efecte similare celor preventive. Fără ingerinţa şefilor ierarhici S-a eliminat confirmarea rechizitoriului procurorului de către şeful acestuia în cauzele în care efectuează urmărirea penală. Astfel, eventuala ingerinţă din partea şefului parchetului a fost eliminată, iar, pe de altă parte, confirmarea rechizitoriului nu apare ca fiind necesară, în condiţiile în care procurorul-şef nu are nici o atribuţie în ceea ce priveşte întocmirea vreunuia din actele de urmărire penală efectuate în cauză, iar măsurile restrictive de libertăţi sunt exclusiv în competenţa judecătorului. A fost restrânsă posibilitatea instanţei de a restitui cauza la procuror, aceasta limitându-se doar pentru cazurile de încălcări procedurale prevăzute de articolul 197 privind cazurile de nulitate. Din practica judiciară a rezultat această necesitate în condiţiile în care în "spatele" multor restituiri pentru completarea urmăririi penale se ascundeau de fapt soluţii ce ar fi putut fi de achitare. De asemenea, pentru celeritate instanţa este în acest fel determinată să procedeze la o completare a urmăririi penale prin cercetarea judecătorească, evitându-se tergiversarea soluţionării prin "plimbarea" dosarului între instanţă şi parchet. S-a renunţat la o procedură specială pentru o categorie de infracţiuni considerate cu un grad mai mic de periculozitate (ameninţarea, loviri sau alte violenţe, vătămare corporală, abuz de încredere, insulta sau calomnia, tulburarea de posesie) în condiţiile în care sesizările erau adresate direct la instanţa de judecată, fără o cercetare prealabilă de către organul de cercetare penală. Acest fapt îngreuna activitatea instanţelor cu dosare ce se soluţionau în multe cazuri cu încetarea procesului penal, ca urmare a retragerii plângerii de către partea vătămată sau împăcarea părţilor.