Un beiuşean, prins copiind la Bacalaureat
Examenul de Bacalaureat se apropie de final, dar pentru un candidat prezenţa la probele de până acum nu mai are nicio importanţă. Este vorba de un absolvent din Beiuş, care a fost surprins de către reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor în timp ce "se inspira" dintr-o fiţuică.
Dacă, până acum, probele Bacalaureatului s-au desfăşurat fără evenimente notabile, ieri, s-a consemnat prima eliminare din examen. Pe durata examenului de ieri - proba la alegere din disciplinele ariei curriculare a profilului -, inspectorii IŞJ Bihor au trecut la verificarea centrelor de examinare din judeţ. Printre centrele vizitate de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar s-a numărat şi Colegiul Tehnic "Ioan Ciordaş", din Beiuş. Aici inspectorii au găsit un elev care copia folosind o fiţuică, pe care se regăseau exact subiectele variantei extrase pentru rezolvare, varianta numărul 67. Fiindcă a fost surprins copiind, el a fost nevoit să dea o declaraţie asupra faptelor sale şi a fost eliminat din examen. Pe lângă aceasta, candidatul a pierdut şi rezultatele obţinute în probele susţinute anterior, care i-au fost anulate. La proba de ieri au fost aşteptaţi 5.971 de candidaţi, dar au fost prezenţi în centrele de examinare doar 5.855. Pentru cei care au trecut de probele de până acum, examenul continuă astăzi cu ultima probă, cea la alegere. Candidaţii care vor susţine proba la educaţie fizică vor începe mai devreme, pentru a evita căldura de la orele amiezii, şi anume cu începere de la ora 7.00, iar pentru a evita eventualele probleme cauzate de căldură, vor fi întrerupte înainte de amiază, iar spre seară vor fi reluate, pentru candidaţii care nu au reuşit să îşi susţină proba. Pentru cei care au optat pentru un examen scris la una dintre disciplinele din afara ariei curriculare a profilului, proba va începe la fel ca şi probele scrise de până acum.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.