Un accident stupid a provocat o tragedie în sediul unei sucursale bancare
O fetiţă în vârstă de trei ani a murit, sâmbătă, în urma unui accident petrecut în sediul central al Băncii Transilvania din Oradea. Aceasta se afla împreună cu mama sa la sediul unităţii bancare de la intersecţia Bulevardului Dacia cu Decebal, când un panou de publicitate s-a răsturnat peste ea. Fetiţa a fost transportată la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean în stare gravă, însă, după şase încercări de resuscitare, a decedat în jurul orei 14.00.
Laura Costea se afla în grija mamei sale şi locuia numai cu fraţii ei, tatăl ei fiind plecat în străinătate. Sâmbătă, în jurul prânzului, copilul de trei ani se afla cu mama sa la sediul Băncii Transilvania, când un panou publicitar, cu un cadru din inox, rezemat de podea, s-a răsturnat peste fetiţă. "În jurul orei 11.44, am primit o sesizare prin 112 de la reprezentanţii unei unităţi bancare că o fetiţă de trei ani, aflată în incinta respectivei bănci, în preajma unui panou publicitar care s-a răsturnat, a fost lovită de acesta în zona capului", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bihor, Alina Dinu. În momentul în care a sosit echipa medicală la unitatea bancară, fetiţa era scoasă de sub corpul de mobilier şi aşezată pe o masă, ea se afla în stop cardio-respirator. Micuţa a fost transportată de urgenţă la Spitalul Judeţean, însă toate încercările de salvare ale medicilor au fost sortite eşecului, acesta decedând în jurul orei 14.00. "Fetiţa a fost internată la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean cu traumatism cranio-cerebral, fractură de bază de craniu şi multiple fracturi de craniu, fiind resuscitată de vreo şase ori la UPU, apoi a fost dusă la computerul tomograf şi internată la Terapie Intensivă, unde a decedat, în jurul orei 14.00", a declarat dr. Florian Bodog, directorul Spitalului Clinic Judeţean din Oradea. Conducerea Băncii Transilvania a emis ulterior un comunicat de presă, prin care susţine că fetiţa se juca nesupravegheată şi se căţărase pe suportul de materiale publicitare, care a căzut peste ea. Chiar dacă niciunul dintre cei prezenţi la faţa locului nu a văzut momentul producerii incidentului, totul a fost înregistrat de camerele video deţinute de Banca Transilvania şi se pare că fetiţa s-ar fi agăţat de panoul-dulăpior pentru a lua pliante publicitare colorate. "Dorim să ne exprimăm regretul pentru această tragedie. Reprezentanţii băncii sunt în permanentă legatură cu părinţii, asigurând, totodată, tot suportul autorităţilor care analizează acest incident", se arată în comunicatul transmis, sâmbătă după-amiază, de conducerea Băncii Transilvania.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a deschis un dosar pentru a cerceda incidentul de sâmbătă. "Deocamdată, se face un dosar pentru moarte suspectă, urmând ca din cercetări să rezulte eventuale culpe, iar în urma stabilirii culpelor să se determine cine este vinovat pentru producerea acestui accident. Urmează mai multe expertize tehnice şi sunt mai multe aspecte care trebuie verificate, în funcţie de asta putând exista conotaţii penale sau nu. Se poate să nu fie culpa cuiva sau poate fi o culpă penală sau civilă", a declarat procurorul Dorel Moţiu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.
De asemenea, azi, o echipă a Inspectoratului Teritorial de Stat în Construcţii Bihor se va deplasa la sediul băncii pentru a vedea dacă se impune o anchetă proprie. "Din discuţiile cu directorul băncii, peste fetiţă a căzut un panou publicitar, care stătea pe picioarele lui, cu un cadru din inox, rezemat de podea, ca o piesă de mobilier distinctă. Nu era ancorat în niciun fel de construcţie. Noi considerăm că acesta nu ţine de construcţie, dar ne vom deplasa la sediu, pentru a vedea despre ce este vorba exact", a precizat Adriana Lipoveanu, inspector adjunct în cadrul ITSC Bihor. Aceasta a mai precizat că sunt discutabile aspectele care ţin de protecţia muncii şi protecţia publicului care frecventează banca, unde, eventual, Inspectoratul Teritorial de Muncă ar putea să se pronunţe.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.