Disensiunile dintre orădenii care locuiesc în centrul oraşului şi administratorii cluburilor din zonă nu par a se stinge aşa cu una cu două, în ciuda faptului că municipalitatea a încercat să medieze conflictul dintre cele două părţi. În urma deselor reclamaţii înregistrate la Primăria Oradea de către orădenii nemulţumiţi de deranjul creat de cluburile, discotecile sau barurile de noapte, vizate fiind în special cele care funcţionează în centrul municipiului, reprezentanţii Executivului au pregătit un proiect de regulament privind funcţionarea acestora. Una dintre prevederile stipulate se referă la oprirea muzicii începând cu ora 23.00 şi a încins spiritele în rândul patronilor de cluburi, aceştia văzându-şi afacerea ameninţată de faliment. Pentru a-şi susţine cauza, unii dintre ei şi-au atras de partea lor clienţii localurilor respective, astfel încât presiunea exercitată asupra administraţiei publice locale să fie mai mare şi să conducă, în cele din urmă, la excluderea acelei reguli din proiectul de regulament. Ceea ce nu a făcut, însă, decât să întărâte şi mai mult Executivul local, acum mai hotărât decât oricând să ducă la bun sfârşit aprobarea proiectului. "Până în momentul de faţă am avut o atitudine permisivă faţă de această activitate, însă, considerăm că a venit vremea să existe un minim de respect pentru cei care convieţuiesc în apropierea unităţilor respective. Le-am spus celor care conduc astfel de afaceri să-şi achiziţioneze o locuinţă în astfel de zone, aşa încât să se convingă singuri de poluarea fonică la care îi supun pe ceilalţi. Am constatat, însă, că nu se doreşte aplicarea unor norme fireşti de convieţuire socială, drept pentru care, dacă tot nu vor dori să se supună, vom trece şi la măsuri mai radicale. Mai ales că, potrivit legii, astfel de activităţi nu sunt admise într-o clădire de patrimoniu, cazul celor din Palatul Vulturul Negru, spre exemplu", afirma primarul Oradiei, Petru Filip, în cadrul conferinţei de presă de ieri. Proiectul de regulament trebuie să stea timp de 30 de zile în dezbatere publică, urmând ca, în luna iunie, să fie supus aprobării consilierilor locali.