Preşedintele BEC, Vasile Alixandri, stabileşte, astăzi, prin tragere la sorţi, ordinea pe buletinele de vot pentru alegerile europarlamentare a listelor de candidaţi aparţinând partidelor, precum şi a candidaţilor independenţi. Potrivit legii, candidaţii independenţi vor fi trecuţi la sfârşitul buletinului de vot în ordinea înregistrării candidaturilor. Tragerea la sorţi are loc după ce, în 29 aprilie, candidaturile pentru alegerea celor 33 de reprezentanţi ai României în Parlamentul European au rămas definitive.