În anul 2006 vor avea loc ultimele încorporări obligatorii pe timp de pace, mai exact în luna octombrie a acestui an, pentru militarii în termen, şi în iunie, pentru militarii cu termen redus. Până atunci, însă, în lunile mai şi iunie se desfăşoară şi în Bihor activitatea de încorporarea a recruţilor din seria iunie 2006. Centrul Militar Zonal Bihor va încorpora astfel recruţii din contingentele 1971 - 1986, precum şi, la cerere, recruţii născuţi în perioada 1986 - 1987. De asemenea, vor fi verificaţi în vederea încorporării şi absolvenţii de învăţământ superior cu diplomă de licenţă, în limita locurilor repartizate. Tinerii care vor executa serviciul militar în anul 2006 vor fi recrutaţi cu prioritate ca viitori gradaţi - soldaţi voluntari în armată, angajaţi după 1 ianuarie 2007. Activitatea de recrutare debutează în data de 8 mai, tinerii urmând a se prezenta la Comisia locală de încorporare din Oradea la data şi ora înscrisă pe ordinul de chemare. Cei cu afecţiuni medicale, plecaţi în străinătate sau cu greutăţi materiale, vor prezenta documente care să ateste starea fiecăruia. Indiferent de stagiul în care se află executarea serviciului militar, toţi militarii încorporaţi în acest an vor trece în rezervă în a doua jumătate a lunii decembrie 2006. Pe de altă parte, tinerii care vor dori voluntar să intre în rândurile armatei vor semna un contract pe o perioadă determinată, în afară de solda lunară vor avea dreptul la echipament, hrană şi asistenţă medicală gratuite, vor beneficia de transport gratuit sau vor putea fi trimişi la studii militare în ţară. De asemenea, tinerii cu stagiul militar îndeplinit vor putea deveni rezervişti voluntari, remuneraţi lunar cu aproximativ 10% din solda lunară a unui militar activ cu acelaşi grad.