UCM Bihor a rupt legăturile cu conducerea naţională
Prezidiile Uniunii Civice Maghiare Bihor şi Oradea, întrunite într-o şedinţă săptămâna trecută, au decis să suspende legăturile cu actuala conducere de la nivel naţional.
Preşedintele prezidiului judeţean, Csuzi Istvan, şi preşedintele prezidiului municipal, Sarkozi Zoltan, au precizat că această hotărâre a fost luată deoarece iniţiativele civicilor bihoreni de a relua dialogul cu preşedintele şi prezidiul naţional al UCM au rămas fără răspuns. Astfel, contactele vor fi suspendate până când prezidiul naţional condus de Szász Jenő nu acceptă şi nu va da garanţii instituţionale cererilor formulate de organizaţia judeţeană Bihor, privind aplicarea principiului complementarităţii şi echităţii teritoriale în conducere, reprezentarea mai accentuată a problemelor maghiarilor din toate zonele Ardealului, şi a celei aflată în minoritate absolută (din afara secuimii), precum şi respectarea principiilor democratice de conducere şi aplicarea Regulamentului de funcţionare.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.