Ieri, după şase luni de absenţă, a fost repus catargul din Turnul Primăriei Oradea, pe care a fost arborat drapelul naţional, în urma încheierii lucrărilor de renovare a turnului. Din 10 ianuarie va fi repus în funcţiune şi ceasul din turn, care a fost şi el supus reparaţiilor. Totodată, va fi înnoită şi instalaţia de sonorizare din turn, reluându-se difuzarea Marşului lui Iancu. Municipalitatea urmează să facă recepţia lucrărilor de renovare a turnului în următoarele două săptămâni, fiind preconizat ca acesta să fie inclus în circuitul turistic al oraşului cu începere din primăvara anului 2011.

Lucrările de reabilitare a Turnului Primăriei au fost executate de firma Chintoflor Construct. Valoarea contractului parafat era de 174.540 lei cu TVA, în final, fiind aprobate două note de comandă suplimentare în valoare de 34.329 lei, reprezentând o majorare cu peste 16%. În cadrul lucrărilor de reabilitare a Turnului s-au prevăzut unele modificări şi transformări: realizarea accesului direct al vizitatorilor în turn, fără a perturba fluxul funcţionarilor din Primărie; de la cota +9,20 la +22,53 accesul se realizează pe scările existente din beton; de la cota +22,53 la +33,85 accesul se realizează pe scările metalice existente; rampele scărilor au fost consolidate prin introducerea unor grinzi metalice; scările metalice au fost tratate anticoroziv; scara de lemn de la cota +33,85 la +44,10 a fost înlocuită cu o scară metalică nouă; respectiv la cota +44,10 s-a realizat un planşeu nou din beton armat rezemat de profile metalice. Au fost amenajate patru terase: prima, la cota 22,5 m, unde se află mecanismul ceasului, iar ultima terasă se va afla la 44,1 m.