Turneu zonal de bocce la Oradea
Peste 40 de tineri cu dizabilităţi s-au întrecut azi într-un turneu zonal de bocce, primul de acest fel organizat la Oradea. Chiar dacă echipa orădeană de bocce a participat la Jocurile Olimpice Mondiale Special Olympics şi la Jocurile Naţionale ale Germaniei, la Oradea este prima reprezentare de acest fel. Evenimentul s-a desfăşurat pe parcursul zilei de ieri, gazda turneului fiind Liceul "Don Orione". Asociaţia Down Oradea România este cea care a organizat această competiţie, la care au participat echipele Asociaţiei Handicapaţilor Psihic Bihor, Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor, Asociaţiei Down Satu Mare şi Asociaţia UpDown Bucureşti. În deschiderea competiţiei trupa de majorete Ars Nova şi trupa de dans Swet Melody au susţinut un spectacol pentru competitori. De asemenea, echipele care au participat la Jocurile din China şi Germania au susţinut un meci demonstrativ. "Bocce este un joc foarte accesibil persoanelor cu dizabilităţi, chiar şi celor în scaunul cu rotile şi persoanelor vârstnice. Este un joc originar din Italia, în acest proiect implicându-se şi Centrul Italian din Oradea", ne-a declarat Lucia Ciobanu, coordonator sportiv Asociaţia Down Oradea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.