Turismul bihorean, promovat la nivel naţional
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Dumitru Voloşeniuc, s-a declarat mulţumit de felul în care s-a desfăşurat prima ediţie a Târgului de turism "Petrece un week-end în Bihor", organizat de administraţia judeţeană, în colaborare cu Primăria Oradea şi ANTREC Bihor. Potrivit lui Voloşeniuc, standurile amenajate în Pasajul Vulturul Negru au fost vizitate de peste 5.000 de persoane care s-au arătat interesate de oferta unităţilor de turism din judeţ.
"Majoritatea unităţilor de turism prezente la Târg au rămas fără pliante încă din prima zi", a afirmat, ieri, vicepreşedintele CJ Bihor, organizator al evenimentului de la sfârşitul săptămânii trecute. Dumitru Voloşeniuc a adăugat că proiectul de promovare a judeţului Bihor şi a destinaţiilor sale turistice va continua la nivel regional, naţional şi internaţional, concomitent cu susţinerea evenimentelor care se vor desfăşura în Bihor. Un prim pas îl reprezintă parteneriatul încheiat cu Primăria Vadu Crişului pentru organizarea, în perioada 13-14 iunie, a Târgului de la Vama Sării. "Dacă timpul ne va permite, la Târgul de la Vama Sării vom încerca să refacem pluta din lemn care transporta sare", a afirmat Dumitru Voloşeniuc.
Totodată, la sfârşitul acestei luni, în perioada 27-28 iunie, CJ Bihor organizează un tur de informare, în cadrul căruia reprezentanţilor celor mai importante agenţii de turism din Ungaria le vor fi prezentate obiectivele turistice din judeţ. "Din luna iulie vom ieşi online", susţine Voloşeniuc, precizând că, de luna viitoare, va funcţiona o pagină web (www.turisminbihor.ro) în care vor fi promovate agenţiile de turism.
În luna iulie va fi organizată, la Bucureşti, şi o "seară bihoreană", la care vor participa "somităţile judeţului, indiferent de culoarea lor politică, oameni de afaceri, diplomaţi, reprezentanţi ai Comisiei Europene", precum şi bihoreni stabiliţi în Capitală. Data vehiculată pentru organizarea acestui eveniment este 3 iulie. Scopul acestei "seri bihorene" o reprezintă, pe de o parte, prezentarea judeţului, iar pe de altă parte, atragerea de investitori strategici.
Tot pentru promovarea turismului bihorean, până la 1 octombrie, CJ Bihor trebuie să prezinte un proiect privind amenajarea unui centru de informare turistică în Oradea. "Suntem unul din cele 10 municipii reşedinţă de judeţ care beneficiază de fonduri pentru înfiinţarea de centre de informare turistică", a precizat Dumitru Voloşeniuc, afirmând că, în prezent, administraţia judeţeană se află în discuţii cu Primăria Oradea pentru a primi o clădire în centrul municipiului pentru acest obiectiv. "Dacă nu vom găsi un spaţiu adecvat, vom face acest centru în pasajul de pe strada Madach Imre, ca să nu pierdem banii", susţine vicepreşedintele CJ Bihor, adăugând că cerinţele pentru obţinerea finanţării este asigurarea unui spaţiu în zona centrală a municipiului, precum şi a 20 de locuri de parcare şi a unui loc pentru autocar. Finanţarea este de 500.000 euro.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.