"Turbulenţe", între satelit şi antenă
Defecţiunile tehnice sunt, de cele mai multe ori, principala cauză a întreruperilor unor transmisiuni TV. Cititorii cotidianului nostru ne-au sesizat telefonic cu privire la faptul că, tot mai des, în ultima perioadă, emisia postului de televiziune Naţional TV este întreruptă, apărând pe ecran o serie de ?viruşi?, care fac imposibilă vizionarea acestui post de televiziune. Faptul că în alte oraşe din judeţ acesta poate fi urmărit în condiţii optime accentuează nemulţumirea persoanelor care au devenit fidele postului Naţional TV.
"Tânărul post de televiziune şi-a făcut apariţia pe piaţă într-o formulă modernă, emisia realizându-se prin satelit. În cadrul acestei tehnologii de transmisie, problemele apar o dată cu modificările atmosferice. Norii, ploaia, ninsoarea sunt doar câţiva factori care pot conduce la întreruperea emisiei. Din păcate, nu suntem dotaţi cu aparate care să filtreze foarte bine aceste fenomene atmosferice, astfel că, acestea se interpun între satelit şi antenă, provocând unele întreruperi ale transmisiei tv. În consecinţă, din punct de vedere tehnic, în astfel de cazuri, nu se poate face nimic", ne-a declarat Eugen Negruţiu, director tehnic TVS Oradea. O intervenţie în cazul unor întreruperi de emisie a unor posturi tv este posibilă doar în cazul în care perturbările fluxului informaţional ar avea loc la nivel terestru.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.