Tribunalul a admis cererea iubitorilor de câini - Eutanasierea, suspendată în instanţă
Lupta pentru salvarea de la moarte a câinilor fără stăpân a înregistrat, ieri, o primă victorie. Bătălia nu este însă definitiv câştigată, procesul urmând să se mute, mai mult ca sigur, la Curtea de Apel Oradea. Tribunalul Bihor a admis ieri cererea de suspendare a HCL 505/2012 privind Regulamentul de organizare şi funcţionare, cadrul juridic şi condiţiile în care se desfăşoară Serviciul specializat pentru gestionarea câinilor fără stăpân din municipiu. „Nu ştiu care este motivarea instanţei de judecată. Ştiu doar că s-a admis cererea de suspendare a HCL 505/2012 care priveşte atât eutanasierea, cât şi toate celelalte măsuri", ne-a declarat Carol Lazăr, fostul administrator al Adăpostului Sos Dogs. Consilierii orădeni, cu excepţia UDMR, au votat la finele lunii august ca toţi câinii fără stăpân din Oradea, care nu vor fi revendicaţi sau adoptaţi, să fie pur şi simplu eutanasiaţi. Revolta iubitorilor de animale s-a mutat, astfel, din stradă în instanţă, în condiţiile în care nici Instituţia Prefectului Judeţului Bihor nu a considerat că o astfel de măsură barbară este un abuz, dând aviz de legalitate HCL 505/2012. Demersurile în instanţă au fost făcute de Federaţia Naţională pentru Protecţia Animalelor, reprezentată de Ruxandra Bizera, care a susţinut că hotărârea Consiliului Local încalcă legislaţia în vigoare, pentru că ordonanţa pe care se bazează nu mai e valabilă în ceea ce priveşte eutanasierea. Victoria de ieri este un pas uriaş pentru iubitorii de câini. Însă, războiul se va tranşa la Curtea de Apel Oradea, deoarece CLO, mai mult ca sigur, va ataca decizia Tribunalului Bihor de ieri. De asemenea, un nou război este pe cale să fie pornit de către proprietarii de câini care se văd obligaţi să-şi sterilizeze animalele de companie, ?i această decizie fiind considerată un abuz din partea Primăriei Oradea.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.