Trenuri anulate, drumuri închise
Peste 70 de trenuri sunt anulate, 25 de drumuri naţionale şi autostrăzile spre Piteşti şi Constanţa sunt închise, din cauza viscolului şi a zăpezii, dar traficul aerian se desfăşoară fără probleme deosebite, au anunţat ieri reprezentanţii Ministerului Transporturilor.
Cele 73 de trenuri anulate, din totalul zilnic de 1.947 la nivel naţional, sunt în zona de sud şi sud-est a ţării, iar în prezent toate cele 148 de utilaje de deszăpezire a căilor ferate sunt pe teren, a declarat directorul de marketing al CFR Călători, Adrian Vlaicu. La rândul său, directorul de întreţinere al Companiei de Drumuri, a declarat că 25 de drumuri naţionale şi autostrăzile A1 şi A2 sunt închise, dar nu există maşini blocate în nămeţi. Aeroporturile sunt deschise, cu excepţia aerogării din Arad, închisă pentru două ore, între 17:00 şi 19:00, pentru deszăpezire.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.