Trenul către staţia Schengen, cu bilet anticorupţie
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a declarat, ieri, la Oradea, că România nu are probleme din punct de vedere tehnic în ceea ce priveşte intrarea în Spaţiul Schengen, comisia de evaluare plecând miercuri cu o impresie bună după inspectarea condiţiilor de aderare asumate de ţara noastră. Pe de altă parte, Traian Igaş susţine că, pe lângă securizarea frontierelor, trebuie diminuată corupţia "în rândul celor care păzesc frontiera".
Prezent în judeţul Bihor, unde a participat la Conferinţa anuală a partenerilor europeni împotriva corupţiei (EPAC) desfăşurată la Băile Felix, ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a declarat că ţinta Ministerului este aderarea României la Spaţiul Schengen. "Tehnic, nu avem nicio problemă în ceea ce priveşte aderarea la Spaţiul Schengen. Comisia de evaluare a plecat ieri (n.r. - miercuri) din România cu o impresie bună, pozitivă, cu privire la îndeplinirea condiţiilor asumate. Am făcut ceea ce am promis că vom face", a menţionat Igaş, adăugând că, "dincolo de securizarea frontierelor, o componentă importantă o reprezintă diminuarea corupţiei în rândul celor care păzesc frontiera". La rândul său, şeful Poliţiei de Frontieră, chestorul Ioan Buda, cel care a însoţit experţii Schengen pe parcursul vizitei de evaluare desfăşurată în perioada 15 - 17 noiembrie, a afirmat că România a îndeplinit toate condiţiile impuse pentru aderarea la Spaţiul Schengen. "Din cele şapte capitole asumate, şase s-au încheiat ieri (n.r. - miercuri). Cele şase rapoarte încheiate sunt pozitive. Mai urmează doar evaluarea privind Sistemul SIRENE, care va avea loc în luna decembrie", a menţionat chestorul Ioan Buda.
Vizita din judeţul Bihor a cuprins şi o inspecţie a clădirilor deţinute de MAI şi care vor rămâne nefolosite după aderarea la Spaţiul Schengen. "Am vrut să văd la faţa locului situaţia imobilelor din proprietatea MAI. O parte din efectivele Poliţiei de Frontieră vor fi relocate şi nu vom mai avea nevoie de toate clădirile", a afirmat ministrul Igaş. Potrivit acestuia, o parte din clădiri vor fi transferate fie spre administraţiile locale, fie către administraţiile judeţene, în funcţie de scopul pentru care sunt solicitate. Ministrul de Interne a precizat că imobilele situate în vămile de la graniţa de vest vor fi transferate autorităţilor locale, pentru că reprezintă poarta de intrare în România şi trebuie să fie îngrijite. Chestorul Ioan Buda a menţionat că în judeţul Bihor Poliţia de Frontieră deţine 32 de spaţii în zona graniţei, din care 14 sunt predate autorităţilor locale, pentru restul de 18 transferul fiind în curs de perfectare.
Atât ministrul Traian Igaş, cât şi şeful Poliţiei de Frontieră, chestorul Ioan Buda, s-au aflat în judeţul Bihor pentru a participa la întâlnirea din Băile Felix, la care a luat parte şi şeful DGA, chestorul Liviu Popa. "Evenimentul pe care îl găzduim la Băile Felix este foarte important pentru România", a menţionat Liviu Popa, adăugând că structurile anticorupţie din ţara noastră au nevoie de expertiza reprezentanţilor instituţiilor europene din acest domeniu. Pe de altă parte, Popa susţine că "suntem capabili să le împărtăşim şi noi din experienţa noastră", având în vedere că am avut evoluţii excelente în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei. "Vrem să înlăturăm orice reproş din partea partenerilor europeni, care ar putea fi o piedică în integrarea României în Spaţiul Schengen", a mai adăugat Liviu Popa.
Sa va ajute Dumnezeu.Sugerez ca cladirea de pe Traian Lalescu,fostul diicot sa fie transformata in hotel pentru F.C.BIHOR.
Ce cauta ca- careaza aia cu barba langa ministru?Nu ne-a intoxitat destul la TVS ,O JIGODIE CE INTRA IN FATA.
Ce cauta ca- careaza aia cu barba langa ministru?Nu ne-a intoxitat destul la TVS ,O JIGODIE CE INTRA IN FATA.