Weekend de poveste pentru micuții din Oradea. Sâmbătă au putut participa la un atelier dedicat primăverii iar duminică actorii Companiei teatrale independente Trendart Oradea - Comoara cu povești” au prezentat spectacolul de succes „Fata Babei și Fata Moșului”.

Pentru micuți, sâmbătă, între orele 17.00-19.25, au fost organizate patru sesiuni de creație în care, alături de Prietenii Veseliei, au încercat să prezinte în culori cât mai frumoase primăvara și ziua femeii. Invitați speciali au fost Peter Pan, Alba ca Zăpada, Winnie, Bombonera, Bombonel și Clowni.

Duminică, peste 100 de copii și părinți, au participat la spectacolul de succes „Fata Babei și Fata Moșului” una dintre cele mai cunoscute povești ale lui Ion Creangă, care are ca temă vestita dramă a copiilor vitregi. Fata babei întruchipează răul, fiind leneșă, rea și obraznică, în timp ce fata moșneagului dă dovadă de bunătate, milostivire și credință, întruchipând binele, de pe urma căruia va avea numai de câștigat în viață. Din distribuție fac parte actorii: Nora Tiu, Daniel Teszler și Loredana Ionaș. Regia artistică este semnată de Mihai Păun, regizor invitat din Galați; scenografia: Csuri Emese; mixaj și înregistrare studio: ing. Veres Laszlo; management: Marius Aron & Eric Christian Aron.

Pe lângă momentele amuzante, piesa reprezintă și o sursă foarte bună de învățăminte pentru școlari și preșcolari. Vizionând acest spectacol, copiii au învățat că e important în viață să fim buni, generoși și harnici, să-i ajutăm pe cei de lângă noi și să nu rămânem indiferenți la suferințele semenilor noștri.

De altfel, proverbele pe care copiii le-au rostit, la final, împreună cu Fata Moșului sunt sugestive pentru întregul spectacol: „Cine nu muncește, nu primește!” și „Rău faci, rău primești, bine faci, bine primești!”

Evenimentul s-a desfășurat cu respectarea măsurilor de siguranţă în contextul pandemiei de Covid-19.