În data de 28 ianuarie a.c., a expirat termenul de accesare a fondurilor PHARE pentru infrastructură mare, proiectele trebuind să fie depuse la Agenţia de Dezvoltare Nord-Vest din Cluj-Napoca. Din partea judeţului Bihor au fost depuse trei proiecte, printre care şi cel privind construirea unei pârtii de nivel european în zona Arieşeni. Proiectul se intitulează "Dezvoltarea turismului de iarnă în Munţii Apuseni, Băişoara (judeţul Cluj) - Vârtop (judeţul Bihor)", iar printre participanţi se numără Consiliul Judeţean Bihor şi Primăria oraşului Nucet. Al doilea proiect, intitulat "Îmbunătăţirea infrastructurii de acces în staţiunile Băile Felix şi Băile 1 Mai", vizează construirea unui drum de acces între cele două staţiuni. Iniţiatorii proiectului sunt Consiliul Judeţean Bihor şi Consiliul Local Sânmartin. Ultimul proiect, "Dezvoltarea turismului termal în judeţele Satu Mare, Bihor şi Sălaj", urmăreşte realizarea unor baze de tratament în localităţile Tăşnad, Marghita şi Şimleul Silvaniei. Documentaţiile depuse la Agenţia de Dezvoltare Nord-Vest sunt, în prezent, în fază de evaluare, urmând ca, dacă obţin punctajul necesar, să fie înaintate Ministerului Integrării Europene.