"Bunicii" Oradiei, în fruntea bucatelor Ca în fiecare an, pe data de 1 octombrie s-a sărbătorit "Ziua internaţională a persoanelor vârstnice". Prilej pentru a-i celebra, ieri, la Oradea, pe cei mai în vârstă dintre locuitorii municipiului nostru. "S-ar cuveni să ne cinstim părinţii, bunicii, rudele care au ajuns la această vârstă. Din păcate, anul acesta, sărbătorim ziua internaţională a persoanelor vârstnice prin statul la cozi pentru procurarea medicamentelor necesare ", a declarat preşedintele Uniunii Judeţene a pensionarilor, Ioan Hovorca. Până în prezent, persoanele de vârsta a III-a din Oradea au beneficiat de ajutoare lunare în funcţie de cuantumul pensiilor, bunuri alimentare şi articole de îmbrăcăminte, în valoare de 350.000-400.000 lei/persoană. Pentru astfel de acţiuni, Guvernul a alocat anul acesta organizaţiilor centrale reprezentative ale pensionarilor suma de 9,3 miliarde lei. Sărbătoriţii care au participat la acest eveniment au avut ocazia să-şi exprime opiniile cu privire la problemele cu care se confruntă. Cu toate că acestea sunt multiple şi variate, se pare că ele nu se vor soluţiona prea curând, pentru că" nici un conducător de guvern nu s-a străduit prea mult pentru a îmbunătăţi soarta vârstnicilor", a conchis Ioan Hovorca. Bătrânii trebuie ajutaţi, în continuare Momentul aniversar a continuat cu o masă gratuită oferită de către Primăria Oradea şi ASCO. "În fiecare an, între 150 şi 200 de persoane sunt invitate să ia masa de prânz la cantina Primăriei, cu ocazia zilei celor de vârsta a III-a", a precizat interlocutorul nostru. Ieri, aproximativ 100 de persoane au beneficiat de prânzul cald oferit de municipalitate. Trebuie menţionat că şi unii politicieni bihoreni s-au găndit să le facă o surpriză "bunicilor noştri". Astfel, prin amabilitatea deputatului Cornel Popa,peste 100 de persoane vor intra mâine în posesia unor colete conţinând produse alimentare. Acţiunea se va desfăşura la sediul PNL.