Trei evenimente fericite de Înălţarea Sfintei Cruci - Sărbătoare la Vintere
Comunitatea bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică din Vintere a avut duminică, 14 septembrie, mai multe motive de bucurie prin Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, aniversarea a 230 de ani de la înființarea Parohiei Vintere, 100 de ani de la nașterea în Vintere a Preasfințitului Iuliu Hirțea, episcop de Oradea, precum și reînființarea după 84 de ani a Reuniunii Mariane.
Cu această ocazie Preasfințitul Virgil Bercea, episcop de Oradea, s-a aflat în mijlocul comunității. Preasfințitul a fost întâmpinat de către primarul comunei Holod, dl Ioan Horga, precum și de consilieri locali, de oficialități locale, județene și parlamentari. Un grup de tineri și copii îmbrăcați în costume populare i-au oferit tradiționala pâine și sare, precum și buchete de flori. Sfânta Liturghie Arhierească a fost celebrată de către Preasfințitul Virgil Bercea, împreună cu 9 preoți. În cadrul predicii, Preasfinția Sa a făcut o paralelă între dorința evreilor ca Isus să fie ucis, pentur că așa era legea, și dorința autorităților comuniste de a desființa Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, folosind același argument: aceasta este legea, desigur strâmbă, la vremea respectivă. După Sfânta Liturghie s-a celebrat un parastas pentru odihna sufletului Preasfințitului Iuliu Hirțea, născut în Vintere, episcop de Oradea în ilegalitate, în perioada 1949-1978. A urmat prezentarea de către pr. dr. Florin Jula, paroh de Vintere, a unor date istorice legate de parohie. În ceea ce privește aniversarea centenarului nașterii Preasfințitului Iuliu Hirțea, a luat cuvântul dl cercetător Silviu Sana, din cadrul Bibliotecii Județene "Gheorghe Șincai" Oradea. S-a făcut o prezentare succintă a datelor și momentelor celor mai semnificative din biografia Preasfințitului Hirțea. Întrucât Preasfințitul Iuliu Hirțea a fost un mare poet, recent publicându-se un volum de poezie, actrița Anca Banda a recitat câteva poezii din opera episcopului, într-o atmosferă de puternică emoție. A urmat reînființarea după 84 de ani a Reuniunii Mariane din Vintere. Reuniunea Mariană a fost înființată în Vintere în anul 1930, pe data de 9 noimebrie, sub coordonarea părintelui Virgil Muntean. Atunci s-au înscris un număr de 30 de persoane. Acum, la peste 84 de ani de la acel moment, s-au înscris în Reuniunea Mariană un număr de 20 de persoane care și-au consfințit viața Preacuratei Fecioare Maria. Preasfințitul Virgil le-a oferit celor ce s-au înscris câte o diplomă, o medalie miraculoasă cu Fecioara Maria și un rozar. În final a mulţumit organizatorilor, și în special Parohiei Vintere, Asociației Episcop Vasile Aftenie și Consiliului Județean Bihor, reprezentat la manifestare de către vicepreședintele Ioan Mang. După slujbă, toți participanții au mers în procesiune la noul loc de joacă și terenul de fotbal amenajate pe terenul parohiei pentru tinerii și copiii din sat, acestea fiind sfințite cu această ocazie. Trebuie menționat faptul că terenul de joacă și terenul de fotbal au fost amenajate ca urmare a unui parteneriat între Parohia Vintere și firma Celestica din Oradea. Preasfinția Sa a mulţumit reprezentanților firmei Celestica și ai firmei Romarketing pentru disponibilitatea de care au dat dovadă, dând un exemplu tuturor că doar printr-o implicare activă se pot îmbunătății condițiile de trai ale locuitorilor de la sate. Copiii din Vintere meritau un loc de joacă amenajat corespunzător.



Comentarii