Trei candidaţi la funcţia de decan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie
Trei profesori universitari s-au înscris în cursa pentru conducerea Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea. Urologul Gheorghe Bumbu, psihiatrul Gavril Cornuţiu şi fostul decan al instituţiei de învăţământ, Mircea Ifrim, şi-au depus candidaturile pentru alegerile ce urmează să aibă loc în data de 17 decembrie.
Adrian Maghiar şi-a dat demisia din funcţia de decan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea la mijlocul lunii noiembrie, pe fondul acuzaţiilor legate de eliberarea diplomelor universitare false. Acesta a precizat atunci că a decis să renunţe la postul de conducere din cauza presiunilor care s-ar fi f?cut asupra sa privind scandalul diplomelor. Rectorul Cornel Antal a emis o decizie prin care atribuţiile de conducere la Facultatea de Medicină i-au fost încredinţate lui Gheorghe Mermeze, care are şi sarcina de a organiza alegerile parţiale.
Potrivit art. 8 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru structurile şi funcţiile de conducere la Universitatea din Oradea, „pentru funcţiile de şef de catedră, director de departament, decan, rector, candidatura se anunţă public cu minimum 15 zile înainte de data alegerilor şi este însoţită de curriculum vitae şi program managerial". Ultima zi de depunere a candidaturilor a fost ieri, până la ora 16:00. Trei profesori universitari s-au înscris în cursa pentru ocuparea funcţiei de conducere: Gheorghe Bumbu, Gavril Cornuţiu şi Mircea Ifrim. Programele manageriale ale candidaţilor vor fi afişate la avizierul Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea. Alegerile vor fi organizate pe 17 decembrie, începând cu ora 13:00, la sediul Facultăţii de Medicină şi Farmacie.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.