Direcţia Poliţiei Rutiere împreună cu Autoritatea Rutieră Română (ARR), Regia Autonomă - Registrul Auto Român (RAR) şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România desfăşoară în aceste zile o acţiune privind legalitatea desfăşurării transportului rutier al mărfurilor periculoase. Activitatea se desfăşoară în zece judeţe ale ţării, printre acestea numărându-se şi Bihorul. Scopul acţiunii este de a reduce cauzele generatoare de evenimente rutiere cu consecinţe grave asupra mediului înconjurător şi sănătăţii persoanelor, produse ca urmare a nerespectării normelor legale privind manipularea şi transportul mărfurilor periculoase. Pentru toate autovehiculele verificate, care transportă mărfuri periculoase, vor fi întocmite buletine de control conform prevederilor legale în domeniu, privind aplicarea etapizată în traficul intern a prevederilor Acordului european referitor la transportul rutier internaţional al mărfurilor periculoase (ADR). Oamenii legii vor verifica: existenţa la bordul autovehiculului a copiei conforme a licenţei de transport, necesară pentru mărfuri periculoase, deţinerea de către conducătorul auto a Certificatului de competenţa profesională ADR, existenţa la bordul autovehiculului a Fişei cu instrucţiuni scrise, conform prevederilor în domeniu, corectitudinea aplicării pe vehicul a plăcuţelor de pericol şi a semnalizării prevăzute de lege etc. "Acţiunile de acest gen sunt în atenţia noastră tot timpul, dar în aceste zile ele se desfăşoară după un plan bine stabilit. Vom acţiona pe drumurile naţionale în vederea prevenirii oricăror accidente nedorite legate de transportul rutier de mărfuri periculoase şi conştientizării transportatorilor cu privire la importanţa respectării prevederilor legale în domeniu. Din fericire, pe raza judeţului Bihor au fost înregistrate doar câteva incidente în care au fost implicate vehicule care transportau substanţe periculoase, fără urmări grave", a precizat Claudiu Ciuclea, inspector principal în cadrul SPR Bihor.