Transparenţă opacă la Consiliul Judeţean Bihor
Pentru jurnalistul orădean nu cred că poate exista umilinţă mai mare decât aceea de a încerca (fără sorţi de izbândă) să obţină anumite informaţii de interes public de la Consiliul Judeţean Bihor. Şi parcă nu ar fi suficient că este expediat într-un mod mai mult sau mai puţin elegant de la o uşă la alta, mai este şi lăsat să aştepte minute întregi pe holul mai-marilor din conducerea acestei instituţii, până când, sătul de atâta lipsă de respect, abandonează documentarea subiectului, oricât ar fi el de interesant...
În loc să-şi simtă "intimitatea" pusă în pericol, autorităţile publice din judeţul Bihor au trăit mai degrabă un sentiment de uşurare atunci când, în 2001, a apărut Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. Spunem asta deoarece, de la apariţia acestui act normativ, care le permite să ofere informaţiile solicitate în termen de 10 zile sau chiar 30, majoritatea şefilor instituţiilor publice au devenit mai inabordabili ca niciodată, "somând" jurnalistul care îndrăzneşte să ceară informaţii prin viu grai să depună cerere scrisă. Numai că eminenţele cenuşii ale instituţiilor publice se pare că nu au studiat actul normativ în întregime de vreme ce nu-i cunosc prevederile ad literam. Astfel, mai-marii instalaţi în fotolii de conducere scapă din vedere art. 8 al. 5 din legea respectivă, conform căruia informaţiile de interes public solicitate verbal de către mijloacele de informare în masă vor fi comunicate, de regulă, imediat sau în cel mult 24 de ore. Se vede treaba, însă, că domniile lor au reţinut doar paragrafele ce-i avantajează, considerând că restul nu mai contează.
Mai abitir decât oricare alt şef de instituţie publică de această prevedere uzează preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Kiss Alexandru, care îşi permite să conducă administraţia publică a judeţului ca şi cum ar fi propria sa feudă. Dacă până acum informaţiile de interes public erau furnizate de şefii de servicii din cadrul instituţiei, care aveau cât de cât idee despre ce este vorba, în ultima vreme nimeni nu mai scapă o vorbă fără acordul şefului, care oricum nu poate fi abordat decât prin intermediul "umililor" săi aghiotanţi. Mai mult, pentru ca nesimţirea să fie crasă şi ca jurnalistul care a îndrăznit să-l ia la întrebări pe măria sa Kiss Alexandru să simtă umilinţa până în străfundul inimii, acesta este amăgit că va primi ceea ce solicită de la consilierul domnului preşedintele, Szabo Odon, însă... doar după o "anticameră de 15 minute" pe holul instituţiei. Din păcate, însă, minutele se scurg apropiindu-se cu paşi repezi de oră şi reporterul stă cu ochii pe ceas degeaba. Secretara care l-a invitat să ocupe un loc afară nu are nici măcar bunul simţ să-i dea o explicaţie pentru întârziere. Aşa că nu-i rămâne altceva de făcut decât să-şi ia tălpăşiţa şi gândul de la subiectul pe care şi-a propus să-l abordeze în paginile cotidianului al cărui angajat este. Şi mâine s-o ia, din nou, de la capăt în lupta cu transparenţa opacă a instituţiilor publice...



Comentarii
Nu există nici un comentariu.