Tragedie la Oşorhei
Doi morţi şi trei răniţi într-un grav accident de circulaţie
Aseară, pe Drumul European 60, la ieşirea din localitatea Oşorhei, a avut loc un tragic accident de circulaţie. Conducătorul unui autoturism Dacia, ce se deplasa dinspre Oradea, a încercat să intre într-o depăşire, însă, manevra nu i-a reuşit, drept pentru care s-a izbit de un autocamion care transporta viţei. În urma incidentului, Petru Hiriş, de 35 de ani, şoferul Daciei, şi Daniel Mihail, de 29 de ani, ambii din Aleşd, şi-au pierdut viaţa, ceilalţi trei pasageri care se aflau în autoturism fiind internaţi în stare gravă la Spitalul Clinic Judeţean Oradea. Vom reveni cu amănunte.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.