La nouă zile de la incendiul din Clubul Colectiv, numărul deceselor a ajuns la 45, după ce s-au stins din viaţă încă 14 dintre răniţii internaţi. Ieri au fost transportaţi în Ungaria şi Marea Britanie alţi opt pacienţi, după ce în ultimele două zile au mai fost transferaţi în străinătate încă 19, din care doi s-au stins din viaţă la scurt timp după ce au aterizat în Olanda.

La Spitalul de Arşi au decedat, sâmbătă, trei persoane- Daniel Ciobanu (39 de ani), Ionuţ Cosmin Popescu (32 de ani) şi Alexandru Chelba (33 de ani),

Conform medicilor, Alexandru Chelba era în stare gravă, având arsuri pe o suprafaţă mare din corp şi arsuri de căi aeriene. Ceilalţi doi pacienţi decedaţi la Spitalul de Arşi - Daniel Ciobanu (39 de ani) şi Ionuţ Cosmin Popescu (32 de ani) - aveau arsuri pe suprafeţe mari din corp şi arsuri de căi respiratorii.

Daniel Ciobanu a fost internat, în 30 octombrie, cu arsuri pe aproximativ 50% din suprafaţa corpului. Acesta trebuia să fie transferat joi, la un spital din Israel. Vineri, reprezentanţii Spitalului de Arşi, întrebaţi despre Daniel Ciobanu, au declarat că acesta este în stare foarte gravă şi a necesitat traheostomie de urgenţă. Daniel Ciobanu, chitaristul trupei Prea Târziu, era în 30 octombrie în clubul Colectiv pentru a filma concertul trupei Goodbye to Gravity. Acesta avea 39 de ani, era tatăl a doi copii şi se ocupa și de producție audio-video, potrivit cumnatului acestuia, Andrei Ciobanu.

Ionuţ Cosmin Popescu avea arsuri pe 70 la sută din suprafaţa corpului şi era de o săptămână în comă indusă. În 30 octombrie, Ionuţ Popescu era în clubul Colectiv împreună cu prietena lui, care a murit în acea seară.

Alte două persoane au murit, ieri dimineaţă, la Spitalul Floreasca. Surse medicale au declarat că au decedat Alexandra Rădulescu, care avea 26 de ani, şi un cetăţean turc. Alexandra, căreia prietenii îi spuneau Sandy, era din Brașov și lucra în clubul Colectiv. Aceasta era la muncă în seara în care a izbucnit incendiul și a fost grav rănită. Astfel, bilanțul persoanelor decedate în tragedia de la Colectiv a ajuns la 44, după ce sâmbătă au mai murit alte nouă persoane, două dintre acestea în Olanda. Cele două victime care au murit în Olanda, unde fuseseră transferate sâmbătă, sunt o tânără italiancă, Tullia Ciotola, în vârstă de 20 de ani, care studia la Bucureşti prin programul Erasmus și Florin Cristian Popescu, de 35 de ani, bodyguardul clubului Colectiv.

 

Avion NATO pentru transport

Răniții în incendiul de la Colectiv care pot suporta transferul la clinici din străinătate vor fi transportați și cu un avion al NATO, aeronava putând efectua deplasări într-un timp de două ori mai scurt decât avioanele româneşti. Sprijinul NATO vine la solicitarea autorităţilor române. "Există un program la nivelul NATO la care și România contribuie. Am solicitat ieri (sâmbătă-n.r.) ca azi să ne pună la dispoziție unul din aceste avioane. E un avion cu o capacitate mai mare. Dacă cei de la Departamentul de Situații de Urgență vor să trimită răniți, se va face mult mai repede", a declarat  ministrul Apărării, Mircea Dușa.

Avionul NATO poate efecta deplasări într-un timp de două ori mai scurt decât avioanele pe care românii le au în dotare. Numărul celor care vor fi transferați nu este cunoscut pentru că deplasarea depinde de starea lor de sănătate. Misiunile vor fi executate la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Afacerilor Interne, iar pacienții vor fi însoțiți pe tot parcursul drumului de cadre medicale specializate.

Informaţii ascunse

În ciuda declaraţiilor oficiale privind capacitatea sistemului de sănătate românesc de a face faţă unei provocări fără precedent, cum a fost cea din Colectiv, situaţia este exact inversă, în ciuda eforturilor supraomeneşti ale medicilor. Joi, în a şasea zi de la incendiul din Colectiv, Guvernul a trimis Comisiei Europene (CE) o solicitare pentru transferul în alte state membre a aproximativ 80 de pacienţi care nu pot fi trataţi în România. Practic, era vorba de toţi răniţii aflaţi în stare gravă şi critică în spitalele româneşti. Niciun oficial de la Bucureşti nu a vorbit până acum de această solicitare, anunţul fiind făcut însă de purtătorul de cuvânt al CE, Jakub Adamowicz, arată Mediafax şi gandul.info. România nu a activat Mecanismul UE de protecţie civilă, dar Guvernul a trimis CE o solicitare pentru transferul în alte state membre a aproximativ 80 de pacienţi care nu pot fi trataţi în România, potrivit purtătorului de cuvânt al CE, Jakub Adamowicz.

Practic, Guvernul a cerut transferarea în spitalele din străinătate a tuturor răniţilor aflaţi în stare gravă şi critică, potrivit datelor oficiale, la acea dată, numărul acestora fiind de 85.

"În primul rând, România nu a solicitat declanşarea mecanismului de ajutor pentru dezastre. Nu a făcut acest lucru din două motive, o dată, pentru că nu se înscrie în definiţia formală a dezastrelor această tragedie care s-a întâmplat în România şi, în al doilea rând, aş vrea să precizez faptul că paşii de urmat în realitate, şi realitatea ne interesează, erau exact aceiaşi şi cu mecanismul activat şi cu mecanismul neactivat. Este vorba doar de decontarea cheltuielilor şi, aşa cum am spus, resursele financiare nu sunt deloc prioritare în această situaţie", a declarat primul ministru interimar Sorin Cîmpeanu.

 

Cheltuieli suportate de stat

Pacienţii care au nevoie de tratament în străinătate vor fi transferaţi indiferent dacă sunt asiguraţi sau nu, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, precizând şi că toate costurile aferente transportului şi tratamentului vor fi suportate de către stat.

"Vor pleca toţi pacienţii, indiferent dacă sunt asiguraţi sau nu", a declarat  Nicolae Bănicioiu. Ministrul Sănătăţii (MS) a precizat şi că toate costurile aferente transportului şi tratamentului pacienților transferați în clinicile din străinătate, la recomandarea medicilor, vor fi suportate de către autoritățile române, indiferent de calitatea de asigurat a pacientului.

Un număr de 21 de răniți în incendiul din Clubul Colectiv au fost transferați, până duminică la amiază, din spitalele din Capitală în clinici din Belgia, Olanda, Austria, Israel și Germania, potrivit unui bilanț al MS.

Conform sursei citate, au fost transferaţi opt pacienţi în spitale din Belgia, câte doi în clinici din Austria şi Israel, iar unul în Germania. De asemenea, opt răniţi au fost transportaţi la unităţi medicale din Olanda, doi dintre aceşta decedând, unul în ambulanţă spre spital şi un altul la spitalul din Rotterdam.