Poliţiştii de frontieră bihoreni sunt pregătiţi pentru afluxul de călători aşteptaţi să intre în ţară zilele acestea pentru a petrece Sărbătorile Pascale împreună cu familia. Deocamdată, însă, în Punctul de trecere al frontierei Borş, traficul se desfăşoară normal, verificarea documentelor fiind efectuată în doar câteva minute. Prin Punctul de trecere al frontierei Borş trec zilnic câteva mii de călători, în această perioadă poliţiştii aşteptându-se însă la un număr dublu de persoane, în special la intrarea în ţară. "Afluxul de călători, anticipat de autorităţile de frontieră, ne-a determinat să adaptăm maniera de lucru, astfel încât a fost suplimentat numărul poliţiştilor de frontieră necesar derulării în condiţii de maximă fluenţă a traficului. Poliţia de Frontieră Română, în colaborare cu autorităţile de frontieră ale statului vecin, a întreprins toate măsurile necesare pentru derularea unui control operativ şi civilizat. Dacă va fi cazul, vom lucra la capacitate maximă şi vom pune la dispoziţia celor care intră în ţară toate cele zece benzi din PTF Borş", a declarat Dan Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor. La nivel naţional, în perioada 6-9 aprilie, aproximativ 4.500 de poliţişti de frontieră vor desfăşura, zilnic, activităţi de supraveghere şi control a frontierei de stat. Cu toate că au luat deja măsurile necesare în vederea evitării aglomeraţiei, poliţiştii bihoreni nu au avut, deocamdată, prea mari bătăi de cap. Ieri, în PTF Borş, traficul se desfăşura normal, ca într-o zi obişnuită, chiar dacă numărul autoturismelor care au intrat în ţară a crescut uşor. Graţie controlului cu o singură oprire, verificarea documentelor de călătorie se realizează în câteva minute, spre deosebire de ceilalţi ani, când, în această perioadă, la graniţă se formau cozi, iar timpul de aşteptare depăşea o oră.