În ultimele zile, românii care muncesc în străinătate au început să vină în ţară pentru a-şi petrece Sărbătorile de Iarnă alături de familii. În punctul de trecere al frontierei Borş, traficul s-a dublat, însă nu s-au format ambuteiaje, iar media timpilor de aşteptare este deocamdată de cinci minute.

Aşa cum se întâmplă în fiecare an în apropierea sărbătorilor, în punctele de trecere a frontierei din vestul ţării traficul creşte datorită numărului mare de români care se întorc acasă. Încă de la începutul acestei săptămâni valorile de trafic s-au modificat simţitor, numărul celor care au intrat în ţară fiind dublu faţă de numărul cetăţenilor care tranzitează de regulă PTF Borş. Poliţiştii de frontieră se aşteaptă însă la aglomeraţie în ultimele zile din această săptămână. "Traficul a crescut, însă nu se poate vorbi de cozi sau ambuteiaje. Controlul documentelor se realizează operativ şi timpul de aştepare durează doar câteva minute", a precizat Mircea Chiorean, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Poliţiei de Frontieră Române. În vederea fluidizării traficului, Poliţia de Frontieră este pregătită pentru a lua toate măsurile necesare pentru derularea unui control operativ, astfel că, dacă se impune, va fi suplimentat numărul personalului care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor. De asemenea, dacă va fi cazul, în PTF Borş, la dispoziţia celor care intră în ţară, vor fi puse zece benzi de circulaţie. Pentru a evita însă aglomerările ce pot apărea ca urmare a configuraţiei punctelor de trecere şi a suprasolicitării din punct de vedere al tranzitului numai a unora dintre acestea, poliţiştii de frontieră recomandă tranzitarea tuturor punctelor existente la graniţă.