Migraţia politică între cele două partide, remanierea secretarilor de stat şi ultimele declaraţii ale preşedintelui Traian Băsescu au fost câteva dintre motivele disputelor dintre liberali şi democraţi la ultima şedinţă a conducerii Alianţei. Potrivit unor surse din cadrul actualei puteri, cel mai vehement dintre liberali a fost vicepreşedintele partidului, senatorul Puiu Haşotti, care le-a reproşat colegilor democraţi declaraţiile lui Băsescu legate de susţinerea Monei Muscă pentru şefia Camerei. Haşotti i-ar fi reproşat şi lui Boc declaraţiile asemănătoare făcute de liderul PD. Mai mult, vicepreşedintele PNL s-a arătat deranjat şi de faptul că şeful statului a vorbit despre Parlamentul unicameral. Democraţii Emil Boc, Cezar Preda şi Vasile Blaga au încercat să-l liniştească pe Haşotti, spunând-i că ei nu au nici o legătură cu declaraţiile preşedintelui. Liberalul ar fi continuat însă cu reproşurile la adresa colegilor de Alianţă, avertizând chiar că protocolul dintre PNL şi PD s-ar putea rupe dacă lucrurile vor evolua într-o asemenea direcţie, au relatat sursele citate. În timpul şedinţei, la care a participat şi premierul Tăiceanu, democraţii le-ar fi cerut socoteală liberalilor pentru declaraţiile din ultima vreme pe tema creşterii TVA şi i-au acuzat de "dictatură" în cadrul Alianţei. Liderii PD ar fi spus că liberalii nu se consultă cu ei când fac anumite declaraţii publice în numele actalei puteri, că se consideră principalul partid de guvernământ şi că au acceptat ca foşti membri ai PD să treacă la PNL. Subiectul remanierii secretarilor de stat a fost un nou prilej de dispută. Secretarul general al PD Vasile Blaga s-ar fi declarat nemulţumit şi ar fi cerut schimbarea unor secretari de stat ai PNL, iar liberalii au replicat, criticând activitatea secretarilor de stat democraţi. Sursele citate mai spun că Ludovic Orban i-ar fi cerut lui Tăriceanu să manifeste o atitudine mai fermă în relaţia cu preşedintele Băsescu.