Toţi la grădiniţă, toţi în clasa I
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, prin Direcţia Generală de Învăţământ în Limbile Minorităţilor şi Relaţia cu Parlamentul, în parteneriat cu Fundaţia Ruhama, implementează, în perioada noiembrie 2008 - decembrie 2009, proiectul strategic "Toţi la grădiniţă, toţi în clasa I", finanţat de UE prin Programul Operaţional Sectorial.
În cadrul proiectului "Toţi la grădiniţă, toţi în clasa I" au loc programe integrate pentru creşterea accesului la educaţie şi a nivelului educaţional al copiilor din comunităţi defavorizate, cu precădere romi. Obiectivul general îl constituie prevenirea părăsirii timpurii a şcolii în rândul copiilor cu vârste între 5 şi 8 ani din 420 de comunităţi dezavantajate, cu pondere ridicată de romi, în localităţile rurale şi urbane mici, din România. Prin acest proiect se urmăreşte creşterea accesului la educaţia şcolară şi preşcolară pentru 8.000 de copii din comunităţile defavorizate, prin participarea la programe de educaţie de tipul "Grădiniţa estivală" sau "Şcoala după şcoală". De asemenea, se urmăreşte formarea competenţelor şi abilităţilor de bază la copiii din grupul ţintă, prin dezvoltarea unui curriculum adecvat, inclusiv materiale didactice, pentru programele alternative implementate, dar şi diminuarea riscului de părăsire timpurie a şcolii de către copiii din grupul ţintă, prin derularea de activităţi de informare şi consiliere adresate părinţilor acestora. Programele educaţionale iniţiate vor fi implementate la nivel naţional în 420 de comunităţi dezavantajate, în câte 10 localităţi din fiecare judeţ. Se doreşte ca la proiect să ia parte 8.400 de copii cu risc de părăsire timpurie a şcolii, în special copii din mediul rural, comunitatea romă sau provenind din familii sărace, participanţi ai programului "Grădiniţa de vară", 6.000 de elevi participanţi ai programului "Şcoala după şcoală" la nivel naţional, 2.100 personal de specialitate format şi implicat în implementarea programelor alternative de educaţie, dar şi alte persoane care îşi vor lărgi accesul la informaţie.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.