Toate instanţele şi parchetele vor fi dotate cu echipamente informatice
Creşterea calităţii actului de justiţie este condiţionată, în mod esenţial, de informatizare şi de utilizarea tehnologiilor moderne de lucru de către magistraţi şi grefieri a afirmat, ieri, într-o conferinţă de presă, ministrul Justiţiei, Cristian Diaconescu.
În această săptămână, Ministerul Justiţiei (MJ) va demara procedura de achiziţie de echipament informatic pentru instanţe, în valoare de aproximativ 12 milioane de dolari. Ministerul Public va face aceleaşi demersuri pentru echipament în valoare de aproximativ zece milioane de dolari, a spus Diaconescu. "Practic, în primele şase luni ale lui 2005, informatizarea întregului sistem judiciar, la nivel de bază, se va încheia. Aceasta înseamnă că vom dota cu echipament informatic toate instanţele din ţară şi parchetele de pe lîngă ele", a declarat ministrul. Astfel, până în septembrie 2005 va fi creat un sistem informatic integrat performant (realizarea infrastructurii de comunicaţii LAN) în 96 de instanţe, 49 de parchete, 20 de unităţi penitenciare, dezvoltând reţeaua existentă. "Instanţele şi parchetele vor fi în sistem on-line, ceea ce va facilita magistraţilor obţinerea de informaţii în timp rapid şi va grăbi îndeplinirea procedurile în cazuri", a spus ministrul. În paralel, MJ va continua programele de formare profesională în domeniul IT, în perioada ianuarie - iulie 2005.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.