Toate drumurile duc la Roma (Bar) - Viceprimarul Biro Rozalia, în vizorul ANI pentru conflict de interese
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat ieri că a constatat, în urma procedurilor de evaluare, că Biro Rozalia, viceprimarul Oradiei, s-ar afla în conflict de interese, ceea ce constituie infracţiune potrivit Codului Penal al României. Practic, Biro este acuzată că ar fi închiriat, în condiţii ilegale, un imobil Fundaţiei Partium, a cărei membră fondatoare este.
În comunicatul de presă de pe site-ul ANI se precizează că viceprimarul a fost informat încă din luna iulie a.c. despre faptul că se află „sub lupa" agenţiei. În urma evaluărilor demarate la data de 20 iulie a.c., s-a constatat că Biro Rozalia ar fi semnat, în calitate de viceprimar al Oradiei, un contract de închiriere a unui imobil, încheiat între Primăria municipiului Oradea şi Fundaţia Partium - Partium Alapitvany, în cadrul căreia Biro deţine funcţia de membru fondator. Imobilul în cauză este fostul Roma Bar, care a fost reabilitat de curând pe bani publici. „Doamna Biro Rozalia a semnat, în calitate de viceprimar al municipiului Oradea, un contract de închiriere a unui imobil, încheiat între Primăria municipiului Oradea şi Fundaţia Partium - Partium Alapitvany, care nu se afla la acea dată în proprietatea Primăriei municipiului Oradea", se arată în comunicatul ANI. Potrivit aceleiaşi surse, Biro este, începând cu data de 1 februarie 2003, membră fondatoare a Fundaţiei Partium - Partium Alapitvany.
De la Biro pentru Rozsi
La data de 14 februarie 2006, Primăria municipiului Oradea, reprezentată de către viceprimarul Biro, a încheiat cu Fundaţia Partium - Partium Alapitvany, reprezentată prin preşedintele Lakatos Petru, contractul nr. 54116/14.02.2006, având ca obiect închirierea unui bun imobil situat în municipiul Oradea. La data încheierii contractului de închiriere, conform datelor înscrise în evidenţele Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, imobilul nu se afla în proprietatea municipiului Oradea. Imobilul situat în Oradea a fost trecut, la data de 29 martie 2007, prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Oradea nr. 239, în proprietatea municipiului Oradea.
După ANI urmează DNA?!
Ca urmare a celor constatate, ANI a dispus sesizarea organelor judiciare competente cu privire la posibila săvârşire de către viceprimarul Biro Rozalia a infracţiunii de conflict de interes şi a altor fapte de natură penală, prevăzute şi pedepsite de Codul Penal al României şi de Legea 78/2000. „S-a dispus iniţierea demersurilor în vederea anulării contractelor încheiate cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese. Complementar, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese constituie temei pentru eliberarea din funcţie, precum şi interdicţia de a mai ocupa o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data rămânerii definitive a raportului, ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementărilor aplicabile demnităţii şi funcţiei respective", se mai precizează în comunicatul ANI. La scurt timp de la apariţia în presă a informării ANI, Biro reacţionează, nemulţumită fiind de modul în care s-a derulat procedura de verificare a propriei persoane. Aceasta precizează că, în urma atribuţiilor delegate de către primar, ea a fost nevoită să semneze contractul de închiriere a spaţiului de la Roma Bar. Biro se apără că nu a făcut parte din comisia de atribuire a spaţiului către Fundaţia Partium. „Contractul de închiriere s-a semnat de reprezentaţii legali ai compartimentelor de specialitate din cadrul Primăriei municipiului Oradea, iar în numele primarului am semnat prin substituire cu semnătura proprie", a mai adăugat Biro Rozalia. Aceasta a reamintit şi faptul că spaţiul de pe Republicii nr. 59 nu a fost predat de către Primărie Fundaţiei Partium, nesemnându-se procesul verbal de predare-primire a imobilului, astfel Fundaţia nu a utilizat nici o zi spaţiul respectiv.
Această mişcare a fost justificată prin prisma faptului că reprezentanţii Fundaţiei Partium au aşteptat, probabil, ca lucrările de renovare să fie recepţionate şi abia atunci să-şi intre în drepturile de chiriaşi. Valoarea iniţială a contractului de execuţie pentru renovarea Roma Bar era de 420.792 lei, fără TVA, însă, până în prezent, au fost semnate note de lucrări suplimentare care au ajuns la 58.425 lei, fără TVA.



ROZSI,sany dar nu numai ei,din partidul ilegitim,au pus mana pe multe imobile,care defapt nu le-a apartinut,Ei au facut NE-legea,profitand de slabiciunea,lasitatea si oportunismul asa zisilor lideri ai filialelor bihorene a partidelor constituite dupa lovitura de stat din 89.Niste escroci patentati,inculti,parveniti si extrem de flamanzi..Numai ca avand o justitie de nici doi bani,corupta si incompetenta,nu avem ce le face.FURT CU ACTE IN REGULA...
normal ca nu l-a preluat in stare deplorabila ... a asteptat sa fie renovat si apoi bucurosi l-au luat... ca asa e la unii.
La temnita cu ea ,cfe mai asteptati.