Toamna se numără turnurile catedralei
Veşminte de cupru pentru cea mai înaltă clădire din Oradea
Dacă vor exista fondurile necesare, se preconizează ca lucrările la catedrala episcopală "Învierea Mântuitorului", amplasată în Centrul Civic, să fie finalizate, în întregime, în următorii trei-patru ani. În prezent, se lucrează la finalizarea execuţiei celor trei turnuri, ale căror schelete din lemn sunt deja confecţionate. La două dintre ele, cele "mici", care au însă o înălţime de aproape zece metri, o echipă de meşteri tinichigii de la o firmă din Baia Mare execută, la sol, placarea cu tablă de cupru, în vreme ce turnul mare, central, se va ridica şi placa direct pe catedrală. La ora actuală, lucrările se află sub oblăduirea PS Sale Sofronie, episcopul ortodox al Oradiei, Bihorului şi Sălajului, dinamica lor fiind vizibilă după Întronizarea Sa, în primăvara acestui an. Se preconizează ca, luna viitoare, după ce vor fi "înveşmântate" în placajele de cupru, cele două turnuri gemene, care cântăresc fiecare în jur de şapte tone, să fie ridicate cu macaraua la impresionanta cotă de 65 de metri, pentru a fi montate definitiv pe o structură specială, din beton, confecţionată anume pentru prinderea lor. Înainte de montarea celor două turnuri, cele cinci clopote vor fi ridicate şi montate pe un amplasament special în aripa catedralei dinspre CEC. La buna derulare a lucrărilor, Primăria Oradea a contribuit, în acest an, cu 15 miliarde lei vechi, Secretariatul de Stat pentru Culte cu un miliard lei vechi, restul provenind din fonduri proprii, donaţii şi sponsorizări.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.